Decembrie, luna… surprizelor

kermit-235868_960_720Pe mine mă ia de cap când vine iarna, în special luna decembrie, luna asta mirobolantă a cadourilor, a lui fii mai bun că de nu ești cam nebun, a frigului, a alergăturii haotice și făr-de rost, a îmbelșugatei oferte de înjurături din trafic asezonată cu buluceala din hipermarketuri.

Luna asta la mine e cu liste pentru Moși bine că nu și pentru babe, e cu aspect de ceapă aproape degerată din cauza straturilor de haine, cu multă treabă, cu împodobește mamă (iar) bradu’, cu urări și ascultat de colinde până vomit, cu noi de ce nu mergem cu sorcova și nu facem cârnați și sarmale. Sunt convinsă că e suficient un membru al familiei care vara e dus(ă) cu pluta, iarna cu sorcova, n-are sens să mai apară și alții.

Din momentul în care fetele mi-au trasat verbal, la telefon și prin mesaj scris sarcina să mă ocup de brad, deja zugrăveam mental în toate tonurile de roșu etapele realizării acestei teme extrem de ușoare care-mi va răpi cel puțin două ore din weekend, că doar pentru asta s-a inventat el:

  • pe unde dreacu’ o fi pus sacu’ cu bradu’? După ce anul ăsta a făcut pe rând turul casei, garajului, beciului sigur trebuie să-i mai montez toate câteva crăci lipsă. Pardon, crengi.
  • suportu’ ăla în X, ușor ca un fulg de nea, fără dex de ansamblare a șuruburilor, ăla ultima achiziție și cel mai cel, ăla pentru care nu-mi pun bicepsul meu ofilit în ghips, în timp ce urc grăbită pe scări cu el în brațe ca să mă-ncadrez în alea două ore teoretice… Unde o fi? Ultima oară l-am văzut cum se scălda nestingherit sub un jet de apă rece la beci. Era vară, cald, se răcorea în compania țevii hotărâte să-i țină isonul.
  • mi-amintesc perfect cum am scocit cutia aia mare, ca pe un bagaj de cală căruia nu trebuia să i se lezeze vreun colțișor prețios, cum m-am bucurat că au încăput toate globulețele, ghirlandele, acadelele, zdrăngănelele, briz-briz-urile suficiente oricărei tocănițe vestimentare a bradului în cauză. Nu-mi amintesc unde spanac am pus-o.
  • anu’ ăsta fără vârf. Categoric, fără vârf. Ce, vârful bradului îndoit, scofâlcit, scara pisicii pentru a putea fixa pe el steluța aurie, sulița roșie sau îngerașul cu puf nu are un plus de originalitate? Sigur că da. De fiecare dată când mă suiam pe scaun sau scară să împodobesc bradul cu cireașa lui, împodobeam și încăperea cu ceva  pronto sau spray de geamuri. Deh, de la înălțime ai cu totul altă perspectivă asupra urmelor de praf sau amprentelor pe sticlă.
  • mie-mi place să dorm fără luminițe-n cap, indiferent de frecvența lor, de la suava pulsare până la ritmul drăcesc aferent cluburilor. Într-o noapte, acum câțiva ani, mă minunam cum de a intrat o mașină de poliție în living. Ce naiba făcusem de au venit să mă salte în creierii nopții? Nimic, era doar visul meu generat de feeria de lumini roș-albastre care ajungea până-n dormitor.

Ajung seara acasă, pregătită să le zic că misiunea asta e posibilă doar în weekend după ce căutăm comorile astea ascunse ale familiei și că nu vreau să aud pisiceli, deschid ușa și… surpriză!! Două perechi de ochi entuziasmate și curioase de reacția mea mă studiau intens.

Un brad frumos ornat care nu-mi zgâria retina trona pe locul lui, ornamente prin toată casa iar ca bonus, o bucătărie lună.

De data asta n-am visat, s-a întâmplat. Încă mai încerc să-mi revin. Și să previn o mărire substanțială a listelor pentru Moși.

foto: pixabay.com

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

8 thoughts on “Decembrie, luna… surprizelor

  1. Ce cuminte ai fost tu de ai avut aşa moş darnic. Şi brad făcut şi bucătărie lună? Bravoo!
    La faza cu maşina de poliţie-n living era să mor asfixiată 😀

    Voi aşa devreme faceţi bradul? Mişto!

  2. Iti dai seama ca nu „A” vroiam sa-ti scriu ☺️.
    Pe mine m-au luat sărbătorile pe nepregatite, ca in fiecare an de altfel. Junioara ma trimite insistent in beci sa caut ciorapii de Mos. Aia de-i agăți de șemineu. Acum, ma duc ca maine e Mos Nicolae, dar ce pun in ei?! Ca am uitat complet. Trebuie sa scotocesc si dupa niscai dulciuri decorative. Bradul sa nu il vad pana in ajun. Si asa e o provocare sa il tinem drept cu pisica nebuna din casa.
    Ho, ho, ho! Sarbatori fericite! 😉

Lasă un răspuns