Memorialul… rahatului

report-1698842_960_720Când rahatul e la rang de putere îți este imposibil să te mai minunezi de situații de tot… rahatul. Ajunge să ţi se pară normal aceste situații și deși subconștientul luptă săracu’ să-ți spună că nu e firesc și corect să se întâmple așa, ei bine, te mulțumești să spui că ești norocos că nu ți se întâmplă ție. Mai jos, poveste reală, un memorial al durerii. Pardon, al rahatului.

„Ca o mamă responsabilă ce sunt, mă mănâncă-n curcubeu să le fac niște analize medicale amănunțite băieților mei, să văd care mai e starea lor generală de sănătate. Cel mic acuza din când în când dureri de burtică inexplicabile. Îi fac o analiza la caca la un laborator privat și cu renume și îmi apare că ar avea helicobacter pylori. Repet analiza la alt laborator din proprie inițiativă, tot privat, având același rezultat. Cu analizele în dinți mă duc la pediatra ce-l știe de când l-am fătat și mă pune să-i repet analiza (a treia oară!!!) la laboratorul pielii mele, ați ghicit, tot privat. În plus, mă pune să fac aceeași analiză eu, soțul și celălalt copil, pentru a nu-i da tratament aiurea celui mic dacă vreunul dintre noi ar fi și el purtător de bacterie.

Buunnn. Trec la recoltat de rahați, plăcere maximă, deja am experiență. Îmi recoltez cu drag scârbă și spor proba mea, o ambalez elegant și ermetic în recipientul corespunzător, o pun la frigider căci nu m-am căcat în timp util ca să o și duc. A doua zi dimineața mă așez la o coadă unde toţi au bileţele de iubire roz în mână, durează O ORĂ să las o probă de rahat, cu plată evident, deja mă taie toate transpirațiile de proasta organizare a laboratorului respectiv. Fericită că îmi vine rândul, mă proțăpesc cu rahatul ambalat la recepție iar fata de acolo mă anunță senin ca un cer de vară că dacă proba nu e proaspătă, de câteva ore sau congelată dacă e mai veche, rezultatul nu e concludent. Mă scuzaț’ domnișoară că nu m-am căcat la oră fixă ca să vă mut nasu’ din loc și nici nu l-am congelat ca să-i păstrez minunata lui integritate îmi vine să-i arunc în față, dar mă abțin, poate că are dreptate.

Mă sui la volan nervoasă pe timpul pierdut aiurea, arunc rahatul pe geam, în primul tomberon găsit. Pagubă-n ciuperci, e doar un rahat. Mă strădui peste două zile să produc o nouă probă concludentă deși numai eu știu prin ce chinuri trec, îl ambalez, îl congelez și… îl uit acasă. Pe drum, trag aer în piept și niște înjurături cu sete pentru efortul depus și memoria mea. Nu-i nimic, revin acasă în două ore deși e o plăcere aproape de extaz să bat tot orașul, mă relaxează enorm, ce să zic, iau mirifica probă și i-o prezint duduiei. 

Alt drum, același trafic nebun, ajung fericită la laborator, iau în piept iar coada mirobolantă iar fata cu chipul ei angelic îmi zice Știți, primim probe până în ora 10.30, acum e prea târziu. Corecttt, de ce dracu’ n-am o mătură vrăjită să fiu în cinșpe locuri deodată? Aspectul îl am deja, ochii joacă ping-ping, falca îmi e pe jos, era să lățesc o babă pe trecerea de pietoni, dar heii, ghici ce, eu am ajuns vie și nevătămată cu proba ca la carte. Femeieeeee, rahatul meu e gata congelat, nu e stricat, dospit sau expirat, ia-l dracu’ odată! 

Mă sui în mașină, tomberonul îşi aştepta liniştit ofranda mea, nu-l dezamăgesc. Eu am răbdare, ce dacă pe timpul și banii mei, a treia oară e sigur cu noroc. Iar recoltat, iar lăţit de octogenari, iar coadă O ORĂ, iar chipul angelic dar în sfârşit las victorioasă spre analizare amănunțită umila mea producție de rahat.

După câteva zile mă duc să iau rezultatul, ce-i drept nu în intervalul orar precizat de ei. Mea culpa, dar dacă tot sunt acolo, o rog pe d-ra să-mi trimită pe mail rezultatul, în orarul lor de eliberare de rezultate eu nu pot veni. Am și eu un serviciu, ca tot omu’. Încă îl mai am. Aștept încă vreo trei zile, nu primesc nimic, mă screm (iar) să ajung când vor mușchii lor iar piaza rea că altfel nu-i pot zice, caută într-un dosar, găsește analiza, se uită la ea și nu mi-o dă. Era prea simplu. Argumentul suprem: Păi ați cerut-o pe mail, nu pot să v-o dau pentru că nu a fost introdusă în sistem și pe mail. Întâi o introducem apoi v-o dăm. Îmi vine să-i spun să și-o introducă și-n cur dacă n-aș avea nevoie de ea.

Încă puțină răbdare nu strică nimănui, nu? Așa, de juma’ de oră.

Totuși stau bine cu nervii și încă mai pot râde de povestea mea plină de rahați, că am avut ceva de furcă cu ei.”

Cometariul meu e de prisos.

 

foto: pixabay.com

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

10 thoughts on “Memorialul… rahatului

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Da, cam da. Vorbim totuși de sistem privat. Dacă la primele două laboratoare toate au mers rapid, facil și elegant, aici… i-a pus părul pe moațe bine de tot. :))

Lasă un răspuns