Băiatu’ lu’ mama

img_1855Deşi cel mai probabil că o să-mi pun în cap nişte mame de băieţi şi ceva niscaiva de fete, tot o să zic. Zic şi eu aşa, să mă aflu-n treabă fiindcă ştiu că nu schimb nimic. Da’ absolut nimic. Băieţelu’ lu’ mama de trei ani va rămâne mereu băiatu’ lu’ mama de treijdăani sau pe-aproape, atâta timp cât mămica lui nu-i va da drumu’ din braţe de teama că va rămâne cu ele goale. Nu, nu va rămâne.

Am un furnizor de treijdăani. Băiatu’ lu’ mama. Aşa l-am botezat, aşa-l strig, fix aşa o să-i modific numele în telefon. Îşi poartă porecla cu zâmbetul pe buze, nu se supără, cre’că-i place. Mi-a povestit cu mândrie cum într-o zi mama lui i-a schimbat becul din dormitor pe motiv că el nu ştie. Pe o priză n-a pus mâna-n viaţa lui. Nu vă gândiţi la prostii, da? Aşa a declarat. Pentru astea două şi câte altele d-asta s-au inventat mamele.

Un burlac convins, la vreo cincizăci de ghiocei, locuia de ani buni cu mama lui. Mămica grijulie gătea, spăla, făcea curat, făcea piaţa, focul în sobă la şapte dimineaţa fiindcă atunci când se trezea, copilului nu trebuia să-i îngheţe degetu’ mic de la picioru’ stâng când intra în papucul de casă gata pregătit la capul patului. Mâncărica era încălzită cu mare dragoste, fix la aceeaşi oră şi servită ireproşabil. Au trăit amândoi o lungă şi frumoasă viaţă. Împreună.

Alt băiat. Bărbat. Nevastă, copii, soacră, mamă. All inclusive. Doar vreo patruşcinci de ierni. Mă-ntreabă cu ochişorii lui vioi, ca două mure ce cheie îi trebuie lui acasă să schimbe ceasu’ şi furtunu’ de la butelie. Îmi permit şi-l întreb „Da’ când le-ai montat ce cheie ai folosit?”. Răspunde foaaarte prompt „Aaa, păi nu ştiu, nevastă-mea s-a ocupat. Ea m-a trimis să cumpăr alta că nu o găseşte p-aia veche.” Aham, cât se poate de logic, nu? Eu sunt de vină, stau prost cu logica.

Mai că l-aş fi întrebat ce trebuie să pun eu în ciorba de pui, morcov sau prune, leuştean sau nucă de cocos? Da, na, nu toate femeile fac ciorbă după cum nici toţi bărbaţii au vreo minimă relaţie cu butelia din casă.

Un… copil. Băiatu’ lu’ mama. Clasa a VI a. Mămica îi pregătește grijulie ghiozdanul pentru a doua zi în timp ce prințișorul se joacă pe tabletă. Asta, după o zi de muncă și treaba de acasă.

N-are sens să continui. Exemple elocvente sunt la tot pasul şi din păcate, nu puţine.

Ce fac eu în sensul ăsta?

Deşi sunt mamă de fete, le-am responsabilizat de mici și încă o mai fac deși uneori îmi scot peri albi. Nu-mi doresc două prinţese crescute-n puf, fiindcă nici eu n-am fost și puful ăsta sigur nu o să le facă bine pe viitor la coloana vertebrală.

Ca exemplu, acum nu vă-nchipuiți că îmi gătesc trei feluri de mâncare inclusiv desert, dar nici foc la casă n-au dat când le-a lovit talentul culinar. Bonus, am avut o bucătărie foarte curată în ciuda faptului că presimțeam că-mi va trebuie cel puțin două zile de concediu ca să fac curat după ele. Ei bine, nu, iar seara am mâncat niște clătite demențiale.

Așadar dragi mame de băieți, nu vă handicapați băieții pe viață începând uneori din fragedă pruncie până la adânci bătrâneți! Nu-i transformați în dependenți de fusta voastră pentru ca mai târziu să plasați mâța în ograda iubitei sau a soției! Motive? Am enumerat doar câteva mai sus.

 

foto: pixabay.com

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

25 thoughts on “Băiatu’ lu’ mama

  1. Am și eu pe cineva și chiar în familie. Tata are o oroare pe el și îl strigă Mânca-l-ar mămica 😀 Dacă deja e înaintat în vârstă … prea puține șanse spre deloc să se mai schimbe ceva. Dacă se mai și însoară .. săracă nevasta care l-o lua!

  2. Eu sunt mama de baieti! Doi 🙂 Si subscriu la tot ceea ce ai scris aici. Tine mult de educatia de acasa. Copilul trebuie responsabilizat de mic. Trebuie implicat in toate aspectele familiei ce tin de educatie si bun simt. Trebuie incurajat sa intreprinda, sa incerce, chiar daca esueaza, mai incearca iar. Trebuie motivat, incurajat. Rasfatatul acesta bolnavicios in care mamele „isi protejeaza” baietii, ajunge sa se intoarca impotriva lor. Si am vazut, din nefericire, asa de multe astfel de mame, victime ale abuzurilor propriilor copii. Copii care au intrat in maturitate cu un handicap de percepere a realitatii.
    Multumesc mult, Fabiola, pentru acest articol.
    Seara frumoasa sa aveti! 🙂

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Furnizorul ăsta al meu vine în fiecare marți. Azi a făcut 5 pași în 30 de secunde. El m-a motivat să-l dau la gazetă. 😀 Eu îți mulțumesc! La fel! 🙂

  3. Ahaaaaa! Ai ceva cu ”băieții ăia buni” de fac ciorbă de salată dar când vine vorba de cuie, șuruburi, piulițe sunt mai magicieni decât houdini.. dispar instant! vrei să-ți spun una tare? eu am stat fără lumină în cameră din martie până în octombrie :)))
    Ghici de ce!!! Nu mă pricep la de-astea… dar îți fac un cozonac dacă vrei :))))

  4. Copiilor, băieți sau fete, le faci un mare cadou daca ii crești echilibrati si autonomi, ai dreptate. Mi se pare nesănătos si cel putin dubios ca adult sa traiesti cu parintii din comoditate sau alte motive ascunse.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Mi se pare de-a dreptu’ trist. Pentru amândoi. De fapt, articolul ăsta trebuia să fie şi pentru fete. Da’ cred că nu m-a şocat niciun caz de fată. 😀

      • Asta pentru ca un caz de barbat ce traieste cu mama e mai flagrant decat o femeie… Dar sunt cazuri nenumarate si ele sunt la fel de dezaxate social. Cred ca suna prea puternic, dezechilibrate mai bine… 🙂

        • Fabiola Ion Fabiola Ion

          În cazul meu exemplificat trebuia să fie invers. El să aibă grijă de ea. Dar ea a fost foarte vivace toată viaţa şi foarte descurcăreaţă.

  5. Eiii, cum imi ridici mingea la fileu:)) Eu as vrea sa-i mai pot alinta, dar nu mai vor ei. Si cum ma cunosti, sunt destul de rebela si-mi vine sa sar pe iei sa-i pup ca atunci cand erau bebelusi, doar ca ma paseaza ei urgent cu un: ho mami ce ai:)))). I-am lasat sa se descurce singuri de mici. Au stricat, au reparat, au invatat singuri. Cel mare este plecat in Spania de 11 ani pe cont propriu si se descurca destul de bine, iar cel mic este plecat in voiaj, unde se descurca si el tot singur. Sunt casatoriti ambii, dar pe bune daca am vreo treaba cu ei sau cu nurorile. Nurorilor le-am spus, i-ati vrut i-ati luat, va spalati cu ei pe cap, au fost ai mei, acum sunt ai vostrii :)))))))))) Asa mi se pare cel mai corect, doar trebuie sa ne traim si noi mamele viata, odata si-o data. Cordonul ombilical se taie la nastere si intarcare se face pana intr-un an:))))

  6. Ştiu un băiat pardon tip pardon bărbat, 36-38 de ani. Cam aşa, nu ştiu sigur. Merge cu mămica peste tot. E divorţat că i-a găsit mămica lui pe alta. Şi când merge să-şi ia haine, tot cu mămica merge. Nu ştiu exact dacă nu cumva îl ajută mămica şi când face ca… dar nu. În rest, pare un tip normal.
    Nu ştiu ce mă fac că nu-mi apari în reader 🙁

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Deci și tu ai un exemplu. Nu știu nici, eu am setat de mult să apară la toți cei care mă urmăreau. Mai dă cu follow, poate merge. Sigur nu-l ajută mămica și… atunci? 😀

  7. Foarte bine ai punctat o problemă gravă a multor copii din zilele noastre. Și băieți și fete. Desigur, pentru băieți treaba e mai gravă, căci aceia vor rămâne niște pămpălăi toată viața. Fetele se adaptează mai ușor. Este minunat să fie crescuți corect, învățați să facă față oricărei provocări și mai ales să fie responsabilizați în viața de zi cu zi.. Peste ani vor mulțumi părinților pentru fiecare lucru învățat! 🙂

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Da, tema asta este valabilă și pentru fete dar mi s-a părut așa cum ai spus și tu, mai gravă la băieți. Din păcate, este cât se poate de reală. Și de la educația primită pleacă totul…

Lasă un răspuns