Urăsc proiectele școlare!

img_1014Eu nu urăsc nimic și pe nimeni dar proiectele școlare ale buburuzei mici îmi ridică părul pe ceafă și-mi dă de gândit serios că s-ar putea să fi găsit și eu în sfârșit ceva de urât.

Fiindcă suntem la început de semestru școlar, încă sunt calmă și nu-mi îngheață instant zâmbetul pe buze când aud fatidicele vorbe ”Mami, pentru luni am un proiect /portofoliu de făcut!”

Urăsc modul în care sunt gândite și mai ales cum trebuie puse ele în aplicare. În primul rând temele alese nu sunt deloc ușoare, chiar anevoioase și în unele cazuri total lipsite de interes pentru copii. În al doilea rând necesită fără doar și poate ajutorul (cel puțin) unuia dintre părinți. Părinte care și el, la rândul lui, de luni până vineri are propriile proiecte zilnice de finalizat sau pe termen lung, că deh, e adult.

Sâmbăta și duminica, asta dacă nu lucrează și atunci, ar vrea și el să-și facă proiectul de relaxare și încărcare a bateriilor pentru stiva de proiecte care nu-l iartă și-l așteaptă cuminți în fiecare luni.

Eu, de exemplu, aș prefera să petrec timp cu copilul meu în cu totul altă manieră, în parc cu bicicletele, plimbându-ne pe malul mării sau hrănind (dacă avem norocul să apară) lebedele de pe lac. În niciun caz să buchisesc căutând informații pe net, transcriind texte care oricum nu-i prea interesează pe copii, procurând materiale pentru tot felul de machete, la ore imposibile sau în timp record, decupând, lipind, pierzând niște ore bune pentru ca produsul finit să fie notat la clasă. Sau nu.

Și cum noi, adulții, ne străduim ca proiectul copilului să fie cel mai reușit pentru că nu ne lasă sufletul sau nu ne riscăm să-l trimitem cu versiunea cea mai jalnică, ajungem să ne roadem unghiile sau să ne smulgem părul din cap că nu știm să desenăm un elefant, să decupăm corect o literă de 3mm dintr-un ziar vechi sau să încadrăm corect niște imagini, texte sau desene pe un format A4.

Știu o mămică cu job full time, fără bonă sau menajeră care să-i preia din proiectele ei zilnice, căreia i-au trebuit două săptămâni să termine un proiect intitulat ”Viața și ctitoria lui Ștefan cel Mare”. Am admirat-o pentru perseverența și răbdarea de care a dat dovadă pentru a realiza așa ceva. Mă întreb dacă fiica ei a reținut vreo informație din tot minipanoul ăla publicitar, cam asta era dimensiunea proiectului cerut. Mama sigur e tobă de istorie. Dacă o sunam la 3 noaptea îmi spunea fără prea mult efort în ce an a ctitorit Ștefan cel Mare Biserica Sfinții Voievozi din Cucuteni sau numele celei de-a treia soții. Uite așa am aflat și eu că a avut trei soții.

Sauuu…. Îmi amintesc cum eu, plecată din țară, cu un net jalnic spre deloc la dispoziție, încercam să dau explicații acasă fiică-mii cum să facă un proiect despre planete și sistem solar. Știți, eu eram la relaxare. Iar proiectul era fix pe gustul meu, doar mă tot laud că sunt cu capu-n stratosferă!

Întrebare. Sau întrebări. Proiectele astea pentru cine sunt de fapt? FB-urile sau notele acordate ale cui sunt? Timpul astfel petrecut cu copilul e timp de calitate?

 

foto: colecţia de proiecte ale mămicii exemplificate.

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

27 thoughts on “Urăsc proiectele școlare!

  1. Dacă aportul copilului este doar să-l ducă de acasă la şcoală, înseamnă că este conceput special pentru părinţi.Să nu se plictisească, să-şi amintească cum era la şcoală, să mai facă încă ceva pentru copilul din dotare şi bineînţeles, pentru şcoală.

        • Fabiola Ion Fabiola Ion

          FB – nota 9,10; B – nota 8,9; S – nota 5-7; I – tot ce e sub 5. Calificativele astea, foarte bine, bine, suficient şi insuficient mie mi se par foarte interpretabile şi sunt doar la ciclul I-IV. De ajutor nu îi este, părerea mea iar de învăţat eu una, mă indoiesc.

          • Fabiola Ion Fabiola Ion

            Din păcate i-ar lua foarte mult timp. Şi n-ar fi asta o problemă dacă nu s-ar simţi complexată de operele altor colegi. Oricât i-aş explica eu, ea vede doar rezultatul, ceea ce se întâmplă la şcoală.

  2. Mi se par nişte aiureli care vor fi folosite ca meterial didactic. Unele dintre ele, nu toate. Se ştie clar că nu copilul le face ci părinţii aşa că chiar nu le mai înţeleg scopul. Aşa, să le dea părinţilor apă la moară, să aibă pe cine înjura seara?
    Gata, tac. Că eu n-am. Aştept să spună Oana mai multe şi pe urmă mă bag şi eu 😀

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Nu vrei să știi cât de mărunțel fac eu din buze. Da’ poți să spui părerea ta draga mea. Și dacă tu spui același lucru, eu… jos pălăria!

      • Te cred! Şi ai dreptate! Chiar mi se par fără rost. Cum ai spus şi tu în comentariu, nu o poţi lăsa să facă singură. La clasă vin colegii ei cu ele făcute de părinţi şi diferenţele se văd. În cazul ăsta, copiii nu au niciun avantaj. Doar ăla că stau stresaţi şi fără timp liber.

        • Ana G.

          Clar copiii sunt complexați de „operele” altor copii, ale părinților acelora, de fapt. Nepoțelul meu a pățit alta… Era o chestie cu un desen, proiect pentru nu ştiu ce expoziție în şcoală. Al nostru a fost singurul din clasă cu desenul făcut integral de el. Ce credeți că a făcut cadrul didactic? A râs de el în fața clasei, spunând: ” ia uitați-vă copii ce desen urât a făcut C.!” Poate oi fi eu subiectivă, dar nu era urât, era al unui copil de 6 ani, nu al unui geniu în ale picturii. Atitudinea cadrului didactic cum a fost, după părerea voastră?

          • Fabiola Ion Fabiola Ion

            Sub orice critică. Un bun pedagog nu face NICIODATĂ așa ceva. Îi omoară fără drept de apel încrederea în el, aia pe care noi părinții o creștem cu mare grijă acasă. Am pățit-o și eu cu cea mică, era complexată că după primul semestru de clasa I, nu citea la perfecție ca X, Y, Z în condițiile în care literele alfabetului nu fuseseră predate în totalitate. Și dă-i muncă de lămurire cu ea acasă că este ok, are timp să învețe să citească. Ideea e că acum „urăște” să citească, încerc s-o tot atrag cu diverse lecturi pentru a nu pierde acest obicei. Așa că….

          • Ana G.

            Să ştii că asta cu atragerea către citit nu mi-a ieşit nici mie, cu mama băiatului. A terminat şi facultatea citind DOAR ce era necesar pentru şcoală. Citeşte însă acum, de parcă vrea să recupereze.

          • Vai de mine!!! Ana, nici nu contează dacă a fost urât sau nu. Până la urmă, un desen făcut de un copil nici nu poate fi încadrat în standarde de frumuseţe. Este inacceptabil gestul făcut! Nu pot să cred că a făcut asta un om care poate fi responsabil cu educaţia. În afară de umilinţa copilului, ce lecţie le-a dat celorlaţi? Că în viaţă e în regulă să umbli cu minciuna, că merge să treci peste etape cu munca altuia? Doamne…

  3. Stiu ca la mine situatia e 100% diferita, in sensul ca nu se simte complexata de proiectele altor colegi, dar eu o las sa faca singura cum o duce capul. Ii pun la dispozitie tot ce are nevoie ,de la research la materiale , lipici, etc etc . Si sa scrie ce a inteles si ce a invatat. Altfel, nu are nici un rost proiectiul ala.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Nu-i așa? Cam da, dar mentalitatea românească e diferită. Și recunosc că și eu intru aici deși știu că bine nu fac. Dar, din lipsă de timp, răbdare dar mai ales dorința de a nu se simți copilul inferior la școală cam toți părinții procedează așa.

  4. Si pe aici e cam la fel. Pe cand erau copiii mei in generala, aveam eu lectii aproape saptamanal… Unde ii lasam de capul lor, se vedea cu ochiul liber, deci nu aveam prea multe optiuni. La al doilea eram deja expert, cu primul am mai dat rateuri, dar ce sa ii faci?!De cand sunt amandoi in liceu insa, e exact pe dos… Nu mai am voie sa intervin, asa ca, sunt intr-o eterna vacanta…. 🙂

Lasă un răspuns