Arta sau răbdarea conversaţiei

alarm-clock-1191561_960_720

Azi m-a pocnit revelaţia. Nu, nu cea legată de vârstă sau filozofeală existenţială ci una simplă, pământeană, neaoşă, d-asta de-a mea. Mi-a spus mai de mult cineva că aş stăpâni arta conversaţiei, m-am emoţionat toată că na, venind din partea unei persoane erudite e un compliment frumos, da’ eu zic că o să mai curgă multă apă pe gârlă până ajung eu în stadiul ăsta.

În fine, cel puţin acum ştiu de unde mi se trage, de la buburuza mică. O stăpâneşte încă din fragedă pruncie când din cauza ei am creponat niţeluş (mai mult) faţa maşinii, ea se conversa cu mine de mama focului pe toate tonalităţile posibile vocabularului ei iar infatuata de mine se gândea cât o mai ține.

Între timp ea a crescut, şi-a perfecţionat atât de bine această artă încât eu am devenit masterandă în răbdarea conversaţiei. Cu ea. Îi place teribil de mult să-şi exprime abilităţile într-ale vorbitului exact când eu vreau să tac, mai ceva ca broasca ei ţestoasă. Da’ nu, noi două ne completăm perfect. Ea logoree, eu mutulică.

Şi ca să-nţelegeţi perfect ce aberez eu p-aici, o să exemplific. Trebuie să precizez şi cadrul conversaţiei. În pat ora 11 noaptea, casc de zor, aproape că visez un cal verde, maro, bălţat pe peretele crem când arta conversaţiei şi aia a răbdării mă bat pe umăr.

– De la câţi ani merg copiii la grădi?                                                         

– De la trei ani.

Next question. Poate cu vreo legătură cu prima, dar eu n-o văd.

– Tati a adormit?                                                                                            

– Nu ştiu.                                                                                                           

– Ştiu eu, l-am văzut.

Calu’ a zburat, aşa c-o-ntreb:

Ţi-ai suflat nasu’? M-am săturat să-ţi tot spun.

Şi mie mi-e greu mami, nici nu ştii cât de mult.

Gata, eu am vorbit destul. Ea, nu.

– Da’ mâine de ce te duci la serviciu? 

– Ştii prea bine de ce. Nu-ţi mai explic. 

– Cu ce rochie o să te-mbraci?

Simt că nu mai stăpânesc răbdarea conversaţiei. Aşa că ridic tonul.

– Eu mai dorm în noaptea asta???

– Bineînţeles. Doar după ce adorm eu.

Arta conversaţiei a durat cam 15 minute. Răbdarea mea mai puțin. Stau și mă gândesc pe care din cele două ar trebui să mă axez mai mult, ca să știu și eu unde aș putea excela.

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

14 thoughts on “Arta sau răbdarea conversaţiei

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      15 minute ca 15 veacuri când ţi-e somn sau nu ai chef. Nu cred că aş rezista o oră. Sigur nu găseşti o varianta mai scurtă a poveştii? Ca să i-o spui tu. :)))

  1. Ha, ha! Simpatică foc, Buburuza ta. Și gâza mea are o limbariță…. mamă-mamă! Și e abia la început de „carieră”, dar promite mult. O plăcere (!?) când începe avalanșa de întrebări. Dacă încerc să o culc, adorm eu primul de fiecare dată, iar ea mă gâdilă la nas, amuzându-se că tati „sforăiește”! 😀
    Să ne trăiască și să ne bucure cu drăgălășenia lor!

  2. Roxana C

    Ce mulțumit trebuie să fie taică’su când are parte de așa conversații! 🙂 🙂 Trimite-o să doarmă și cu el!
    Deși … am cunoscut bărbați mult mai guralivi decât orice femeie, așa că suntem acuzate pe nedrept că vorbim mult.

Lasă un răspuns