Muzica e…

muzica-si-efectele-ei-asupra-copiilor

„Muzica ie veața mia!” aș fi pus titlul acestui post, dar cum nu e vorba despre o lecție de gramatică ci despre gusturile muzicale ale fiecăruia, am vrut doar să subliniez că muzica pe care fiecare o ascultă, îl reprezintă. Deși după ce vă voi povesti mai jos, cred că-mi schimb părerea.

Dimineață. Hai să zicem un fel de prima oră. Până în ora 9, oricum. La birou. Capul meu e cu totul în cana de cafea, la pescuit de gânduri crețe și mărețe pentru ziua în curs. Tocmai tind să cred că am prins un peștișor, sigur poleit cu aur, ca să adune hoarda de gânduri și să le alinieze frumos, când aud de afară o linie melodică hiper, super, ultra, mega, n-ai-cum-să-n-o-știi, tot-poporu’-a-auzit-de-ea… cunoscută.

Evident, cafeaua încă nu începuse să-și facă efectul, zic că mi se pare, dar nu, ea stăruie căci e la cote maxime, un fel de bubuială din aia caracteristică verii, când tot șoferu’ merge cu geamurile la maxim deschise și împarte cu generozitate plăcerile lui muzicale cu restu’ de inculți din jurul lui. Tu degeaba le ai închise, tot auzi.

Simt cum intru în fibrilație. Nu, nu e de la cafea. Am recunoscut cu stupoare melodia, în toată splendoarea ei. Mă ridic de pe scaun, mă uit pe geam să pot observa mai bine de unde provine exact minunea cântăcioasă. Și văd. Și fac ochii cât toate soiurile de ceapă existente. Continui să mă uit perplexă, încercând să procesez ce văd. Imaginea văzută de mine refuză să se asocieze cu sunetul. N-are cum.

O mașină 4×4, un bărbat la volan, extrem de serios, privirea fixă, cu mâna purtătoare de verighetă atârnând inertă pe exteriorul portierei, având pe bancheta din spate scaune de bebeluși iar în geam parasolare cu imagini din desene animate. Omu’ asculta…. ei bine… n-o să credeţi… „Alunelu, alunelu, hai la joc, să ne fie, să ne fie, cu noroc…”. Era singur în mașină. El și gândurile lui, acompaniate de muzică pentru copii. Mici, foarte mici. Am avut timp să observ toate detaliile fiindcă stătea la semafor.

Ştiu, gusturile muzicale nu se discută dar gustul lui… Eu când sunt singură în maşină ascult ce vrea muşchiuleţu’ meu, destul am pătimit cu „Săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge… toată ziua prin zăpadă, vine lumea să o vadă…” în mijlocul verii, la patrujdăgrade în creierii mei sau „Înfloresc grădinile, ceru-i ca oglinda, prin livezi albinele, şi-au pornit colinda…” când zăpada era de-un metru prin oraş şi circulam cu patru saci de nisip în portbagaj pentru că maşina avea tracţiune doar pe spate. Mda, alte timpuri, alte vremuri, alte… gusturi muzicale.

Omu’ ăsta cre’că savura fiecare cuvinţel. Sau se întreba dacă a lu’ Nelu (care Nelu?) o fi melodia asta. Sau habar n-am… Cert e că sfârşitul melodiei nu l-a trezit din reverie, fiindcă în acelaşi sonor maxim a început să mediteze la structura controversatului pod de la Agigea pe binecunoscutele versuri „Podul de piatră, s-a dărâmat, a venit apa….”. Sau cel puţin aşa-mi place mie să cred. Noroc că s-a făcut verde la semafor şi a plecat.

Ce să mai… la deal, la vale… preferinţele lui muzicale mi-au ţăcănit creierii toată ziua. Fredonam şi eu „Alunelu”. „Podul de piatră” cânta deja singur.  N-am putut să-mi comut gândul de la aceste două melodii decât la volanul maşinii, cu melodiile mele preferate.

 

foto: baby.unica.ro

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

32 thoughts on “Muzica e…

  1. O fi avut şi el, săracu’, vise horror, ca mine cu „varaaa prinde peşteee, toamna prindeee peşteeee, iarna prinde peşteee, primăvara prinde iar” şi încerca să găsească melodia. Sau o fi făcut o boacănă şi era pedepsit să înveţe pe de rost CD-ul ăla.

        • Fabiola Ion Fabiola Ion

          :)))))) am scăpat, a trecut, dar cre’ că am rămas cu ceva sechele. Nu bag mâna-n foc. Ie-te, acum aveam în cap melodia „Un motan cât un pisoi, stă pe-o ladă de gunoi…” care mi-a mâncat ficații mult timp. Și-acum mai știu versurile, deși au trecut vreo 10 ani. Deci, ce ziceai tu despre asociație?

          • Facem, Fabiola! Pe cuvânt. Că nu-i chiar a bună cu motanul ăla. O rog şi pe Oana să se implice că şi ea are inimă mare şi n-a fost afectată în mod direct nici ea. Te salvăm noi, stai liniştită, bine? 😀

          • Fabiola Ion Fabiola Ion

            Melodia e tare faină. Dacă o asculți de două ori. Nu de enșpe mii de ori. Hai, faceți asociația. I-am spus buburuzei mari de melodia asta adineauri, i-am fredonat-o și s-a uitat în X la mine, m-a-ntrebat ce-am mâncat. 😁

  2. Stiu eu, stiu eu! Era cd-ul copiilor, uitat pe play. Mai cunosc un specimen care a invatat „cutiuta muzicala”. E a treia oara cand te citesc azi și tot am fost intrerupta din comentat. Am cautat, la un moment dat, un articol pe care l-am scris demult despre „gusturile muzicale” ale sotului meu, dar n-am apucat a-l reciti nici pe acela. Poate mâine. Eu aveam obsesie cu „Ileană, Ileană”, de m-am crucit cand am citit la potecuta ca a bantuit-o și pe ea …

    ..te pup cu drag..

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Am zis pe Facebook, dacă erau manele nici nu mă sinchiseam să mă ridic de pe scaun. Pe când așa… da, ia ascultă și tu cu sonor maxim! :)))

  3. In orice om mare, exista un copil. Un motan cat un pisoi…tam,tam taratamtam, sta pe-o lada de gunoi tam,tam taratamtam, si tot cauta in el …tam tam taratamtam, sa gaseeeeeasca-un soricel :)))). O stiu pe toata :))))) Iar vecina de la etajul 2 sub mine ii canta lui bebe asa : podul de piatra S-O daramat, O vinit apa si L-O luat :))))) Cu sonor maxim, de ma mir ca nu se sperie bietul de el:)))

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Perfect de acord cu tine. Până la exemplul prezentat. Tind să cred totuşi că nu muzica de copii îl reprezenta pe acest domn. Sau… mai ştii? :)))

  4. Yo! de când eram mic (mic cât unghia), am rockăit cântecele cu animăluțe…. poate și pentru că mă visam vânător! În prezentul mioritic mă declar fan Cleo Stratan! Să știi că am în telefon hit-uri! :)))

  5. Alina

    Vai, am ras cu lacrimi! Mi-l si imaginez pe tip, elegant la costum, serios, in drum spre birou, cu laptopul langa el si cu gandul la vreo sedinta, toate astea pe fundalul muzical descris mai devreme. :))
    Am si eu copil ( si sot si colegi de sex masculin cu copii relativ mici) si imaginea e mai mult de amuzanta, realista am vrut sa spun, realista. :))

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Ce să zic… a fost o curiozitate. Parcă n-am văzut să poarte costum. Oricum, e prima oară. N-am mai întâlnit astfel de cazuri.

Lasă un răspuns