Dacă ploaia s-ar opri…

Rain-on-Thassos

Vorba cântecului ”Poate dacă ploaia s-ar opri/Și din cer n-ar să mai cadă lacrimi…” aș putea și eu:

– să am geamurile curate și uscate;

– să mă gândesc ce pereche de sandale scot la plimbare, asta dacă scapă vreuna de ochii de șoim ai fiică-mii, cizmele de cauciuc nu mai sunt pă trend, nici puloverele sau blugii lungi. La naiba, nici nu simt că e vară, degetele de la picioare sunt bine camuflate, degeaba au văzut soarele o zi în aprilie. Hai, și prin mai, dar pe alte meleaguri.

– să merg de la un colț de stradă la altul fără să arăt ca o demoazelă proaspăt ieșită de sub duș. Sunt complet utilată, am mașină, am umbrelă, dar ce să fac dacă nu știu să dansez sincron cu ploaia? Când m-apucă cheful de o geampara, n-am accesoriile la îndemână. Umbrela dansează un tango în brațele mașinii, departe de ochii mei.

– apropo de mașină, cred că o redecorez. Pe afară îi pun niște floricele, se asortează cu picățelele. Cred că-i desenez și-un curcubeu. Înăuntru azvârl o mână de boabe de grâu sau orez, la câtă umiditate e, în mai puțin de-o săptămână am prima cultură asigurată. Terenul fertil îl are de ceva vreme. Să nu mai comentez că nu petrec suficient de mult timp în natură.

– să am soacra fericită. Că nu se mai infiltrează apa prin toate găurile știute și neștiute ale casei. Bine, aici sunt în asentimentul ei.

– să nu mai cad în melancolie, ca să nu zic altfel, ce dacă unele planuri îmi sunt date peste cap?

– să nu mai fiu înjurată de nimeni pe drept motiv că am stropit oameni (cam-circa-și-ceva din cap până-n picioare) în goana mea de a fi în timp real din punctul țî în punctul dubluve când e aglomerația mai mare.

Gândurile astea îmi umblau prin cap în timp ce-mi savuram cafeaua de dimineață și contemplam vremea de afară cu geamul larg deschis. 

foto: en.wikipedia.org

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

28 thoughts on “Dacă ploaia s-ar opri…

  1. Eu am văzut la ştiri că e serioasă treaba dar cum m-am obişnuit cu exagerări, am zis că n-o fi plouat mai mult ca la noi. Ceea ce ar fi însemnat, oricum, foarte mult. Dar am citit că la voi s-a lăsat cu întreruperi de curent, alea-alea. Aşa-i?
    Oricum… eu învăţ să-mi ţin respiraţia sub apă că nu-s şanse de multe zile fără ploaie.

  2. Lasa, lasa, ca asta-i cea mai misto perioada, fie ea si ploioasa! Dupa aia va napadesc turistii si se duce naibii toata poezia de la malul marii. Incepe isteria. 😉

  3. 😐 Bun venit in lumea noastra ( nordicii). Soare nu am mai vazut de 3 saptamani. Sandale?! O gluma! Aici se investeste la greu in cizme. Doar daca esti temerara umbli in sandale. Asa ca teoretic e sezon estival. Practic insa…☔️

  4. O adevărată fericire cu ploaia asta. Îmi aduce aminte de singura mea experiență londoneză, când am fost în vizită la un prieten și am stat mai mult în casă, așa de „dușmănos” ploua afară. Altă plimbare pe acolo…. nu-mi mai trebuie! Dar uite că s-au mutat pe la noi năravurile vremii britanice.
    Să stăm liniștiți. Când s-o potoli cu ploaia, sigur vine dintr-o dată….canicula! 😀

  5. Eu am plâns toată săptămâna după ploaie. Azi a țâr un pic și am fost fe-ri-ci-tă. Mi se uscă grădina, tre să ies cu furtunul la cele mai neserioase ore… plantele plâng. Deci sunt o bună gazdă a ploii vreo săptămână. Ce zici? Facem schimb? 😀 (și ca să fiu rea până la capăt îs și bronzată hi hi hi) 😀

Lasă un răspuns