Dentistul, dragostea mea

Teoretic, cu toţii ajungem cel puţin o dată în viaţă la bau-bau, adică medicul stomatolog. Indiferent că e bărbat sau femeie, dacă ne zâmbeşte încurajator cu freza într-o mână sau nu, avem aşa un mic atac de panică când ne aşezăm pe scaunul electric. Pardon, stomatologic. La prima mea astfel de vizită eu n-am văzut nicio diferenţă.

Între timp lucrurile au mai evoluat, eu am prins curaj dar mai ales am început să am încredere, aşa că drumul la stomatologie nu mi s-a mai părut o corvoadă. 

Şi pentru că mai am încă toţi dinţii în gură, ultima mea vizită a fost doar pentru un banal detartraj şi o igienizare profesională. Nefiind la prima astfel de ispravă, am hotărât să schimb cabinetul, pentru că lăsam o mică avere la clinica unde obişnuiam să mă duc, clinică căreia nu aveam ce să-i reproşez, serviciile fiind de foarte bună calitate. La fel şi preţurile, iar eu prinsă pe picior greşit (a se citi cu buzunarul foarte plat) am zis că pot obţine calitate şi pe bani puţini.

Zis şi făcut. Mă prezint la noul cabinet, în urma unei programări efectuate cu vreo două săptămâni în urmă, fiindcă nu-i aşa, unde e aglomeraţie mare este şi calitate. Ajunsă aici, spun dintr-o suflare tot păsul meu de pe sufleţel doar am avut timp îndelungat să-l învăţ ca pe-o poezie, mă aşez cuminte pe scaunul deja confortabil pentru mine, mă gândesc că aş putea să visez frumos dacă n-ar fi trebuit să mai clătesc gura din când în când. Sau nu, am timp cam o oră să mă gândesc la floricele, unicorni, feţi frumoşi sau ce-oi mânca diseară.

Doamna doctoră se uită-n gura mea, îmi admiră numărul corespunzător de dinţi, mă întreabă dacă am vreun implant dentar şi declară uimită că eu nu prea am nevoie de aşa ceva. Ba parol că am, iubesc cafeaua şi ea pe mine, am nişte depuneri negre total inestetice, nu mai vorbesc de placa bacteriană şi alte minunăţii ce-or sălăşlui prin gura mea. Şi ultimul detartraj pe care l-am făcut a depăşit de mult timpul regulamentar.

Se apucă de treabă la insistenţa mea, eu aleg cărui gând să-i dau prioritate, încep să-l dezvolt chiar, ajung la unicorni şi pajişti înflorite când… stop visare. 

Gata, sunteţi gata!! o aud pe doamna doctor căreia tot timpul am avut senzaţia că-i lipseşte ceva. Mda, îi lipsea asistenta. 

Serios? Aşa repede? Da’ ce ştiu eu, o fi vreo scamatoare de care n-auzisem şi îi fuseseră de ajuns 15 minute. În fine, mă ridic, mulţumesc, plătesc şi de-abia aştept să ajung acasă să pot înghiţi oglinda în timp ce-mi admir dinţii sclipitori de curaţi. 

N-am putut s-o înghit, de furie. Nu vedeam niciun rezultat vizual dorit, depunerile negre stăteau cumințel la locul lor, nu mai zic de simţit, în momentul în care îi tot „studiam” tacticos cu limba.

Am stat şi m-am gândit că dacă aş fi avut nevoie de un implant dentar, cum aş fi reacţionat? Fiindcă da, implantul dentar e soluţia cea mai fiabilă atunci când unii dinţi sau măsele lipsesc cu desăvârşire sau nu pot fi recuperaţi. Şi nefiind o intervenţie banală, problema trebuie tratată cu toată seriozitatea şi responsabilitatea cuvenită. Atât de către doctor cât şi de pacient. Deşi eu încă nu am nevoie, îl recomand din tot sufletul pentru că am cunoscut destule persoane care au ignorat sau amânat momentul iar lucrul acesta a fost în defavoarea lor.

Dinţii şi gingiile reprezintă cartea noastră de vizită şi mai mult decât atât, sunt în strânsă legătură cu starea noastră de sănătate.

Cât despre mine, știu exact ce voi alege data viitoare. Mai ales când e vorba de sănătate. Sau de dinții mei.

foto: www.cris-smile.com

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

14 thoughts on “Dentistul, dragostea mea

    • Da, doar acolo. Așa știu și eu. Ți-aș recomanda pe primii la care mă duceam eu, dar au numai în Constanța și în capitală. Chiar mă bucur că am toți dinții în gură, un implant nu e chiar ieftin. 😬

  1. O dantură bine îngrijită este o necesitate firească, dar ceea ce contează este ”materialul clientului”. Dacă este bun, este bun, dacă nu…poți să te duci la toți stomatologii din lume, că până la urmă te scapă de dinți și măsele.. Materialul clientului se moștenește.

      • Repet…materialul clientului , care se moștenește, este decisiv. Probabil, când oamenii vor ajunge autotrofi hrănindu-de cu energie solară, nu vom mai avea nevoie de dinți. Până atunci …facem ce putem .
        Fratele meu a avut cu implanturile mari surprize neplăcute, cu toate că a dat o căruță de bani. Acestea sunt foarte bune la …Hollywood.

  2. Păi dacă te lauzi cu toți dinții la locul lor…. ești o fericită! Cum să nu iubești dentistul, când te duci la el doar pentru treburi cosmetice. Când sunt lucrări mai grele… vai și-amar, mai ales când nimerești „profesioniști”, cum aminteai mai sus. Treabă grea cu dinții ăștia, dar e rău și fără ei.
    Numai bine, Fabiola! 🙂

Lasă un răspuns