E soare, e Grecia!

img_7315

Am mai bifat un Paște. Un concediu. O evadare din rutină. 

Anul acesta a fost Grecia, Halkidiki. Cu soare, mult soare. Hai și-o zi cu nor și ploaie, căci perfecțiunea nu există. Am primit bonus o zi de plajă, în prima zi de Paște. Sau ăsta a fost iepurașul meu. În concediu ai două variante, ori te relaxezi, ori… te îngrași. Eu cred că le-am bifat pe amândouă.

Am revăzut Grecia, altfel, după cincisprezece ani. Acum, mult mai călduroasă și mai primitoare. Atunci, puțin friguroasă și ploioasă. Mi-aduc aminte că mi-a oferit atunci cel mai spectaculos foc de artificii, am bifat logodna mea și vizitarea Atenei și a mănăstirilor din Meteora.

De data aceasta a fost relaxare, peisaje rupte din rai și muntele Athos. Mi-am dat seama că nu sunt român cu adevărat dacă nu stau (cel puțin) o oră în vama grecească, dacă nu fac genocid culinar la fiecare masă și dacă nu constat că oriunde mă duc limba română se aude în cel mai autentic mod posibil. Deh, cu toții suntem datori unei vacanțe în Grecia. Sau Turcia.

Am admirat maci în nesfârșite livezi de măslini și un apus de soare aproape ireal, am căutat peștișorul de aur într-o croazieră până la muntele Athos, am citit din ”Cel mai iubit dintre pământeni” având ca fundal doar sunetul mării și m-am distrat copios când am descoperit ”adevărul” lui Marin Preda:

„Când iubești și te stăpânește un sentiment de triumf, are grijă femeia să te facă să te simți ridicol.”

Pentru iubitorii de căldură și pentru cei stresați rău recomand Grecia, mai ales litoralul lor. Până și pesimiștii de profesie care ajung aici pot schița un zâmbet.

Ce mai contează mersul curbiliniu sau în poziția scăunelului, după 14 ore de fund lipit de scaunul mașinii, când te poți bucura de viață și de o vacanță binemeritată? 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

18 thoughts on “E soare, e Grecia!

  1. Te înțeleg perfect, Grecia este o destinație de vacanță pe care nimeni nu o va regreta, oricât de cârcotaș este. Poate sunt puțin subiectiv, mama este grecoaică…

Lasă un răspuns