Neuronul bărbatului

think1

E adevărat că bărbații sunt pragmatici sau mă rog, o parte din ei, că se orientează mai bine în spațiu, că nu le trebuie o scurtă narațiune cu introducere, cuprins și încheiere ca să priceapă ce a vrut să spună o femeie, da’ zău dacă pot să înțeleg eu cu câțiva din neuronii mei rămași nealiniați de fetele mele și alte nimicuri, ce rotițe se mișcă în sens invers de îi apucă vrednicia în cele mai nepotrivite momente.

Seara, când îți ies ochii din cap de foame și te răstești în ordine aleatoare la masă, aragaz sau frigider, pe el, bărbatul cel cu mintea-n cap și nu în nori, îl apucă desfundatul chiuvetei, că na, nu mai curge precum cascada Niagara și cred că după o zi de muncă lui chiar nu-i mai surâde o bere, un meci sau film bun la tv. Nu, deloc, că lui i-a rămas ștanțat undeva pe creier că acum vreo două-circa-și-ceva-luni în urmă i-ai menționat apăsat din buze că parcă ți se pare că nesuferita de chiuvetă dă semne de aroganță față de stăpâna casei.

Și parcă n-ar fi aşa mare scofală dacă nu ai vrea să mănânci cina cam într-o oră. Până una alta îi înjuri  lauzi spiritul întreprinzător în timp ce-ți setezi gps-ul stomacal să evite bucătaria din motive de sens interzis și aglomerație maximă.

Știu, te uiți la el ca la luceafăr, mulțumești întregii galaxii pentru norocul ce-a dat peste tine, așa needucând nefăcând nimic în momentul în care schimbă prize sau becuri în toată casa iar tu te relaxezi gătind două feluri de mâncare. Sau stai la o şuetă ca între fete cu fierul de călcat și hainele cărora le spui ”tu, prima, că ești urgență”, ”hai și tu că n-ai cute, falduri, volănașe, ciucurași”, iar tu, tu… ”tu du-te naibii, n-am nevoie de tine până săptămâna viitoare”.

Bine, săptămâna viitoare s-ar putea să fie peste două zile, da’ ce contează, parcă n-ai chef de spus atâtea baliverne la șueta ta. Iar fierul de călcat o fi el tare ca fierul da’ n-are limbă să-ți dea replică. Iar monologurile sunt chiar plictisitoare.

La fel de tare băloșești la el, la imaginea aia sexy, cu el dansând senzual prin casă, cu fundu-n sus, atent la toate scamele de pe covor în timp ce aspiră, la… (cum flori de tei o putea?) opt dimineața, când neuronul lui principal a hotărât că ăla e momentul perfect al zilei pentru a face asta. Al tău era perfect de… somn. Erai în starea aia de vis, de cea mai dulce parte a somnului şi deodată îți vine să-ți tragi tot arsenalul de perne din dotare peste urechi. Pilota e deja istorie. Da’ tu îl apreciezi, maxim, că doar o treime și aia pe cale de dispariție din suflarea feminină are parte de așa noroc.

Și da, cazi în genunchi sau extaz și te minunezi de așa bărbat cooperant când face cumpărături și în loc de un kilogram de roșii îți aduce zece, că poate te-o plezni cheful de făcut bulion, sau balsamul de păr e tot șampon, doar toate arată la fel, cine mai stă să citească eticheta sau a uitat cu desăvârșire să cumpere apă plată deși îi menționezi de trei zile că berea totuși nu ține de sete, cel puțin nu ție.

Da, funcționează perfect mintea lor sclipitoare mai ales neuronul ăla aparte, lucru care te bucură nemaipomenit de tare, mai ales că Mama Natură nu te-a înzestrat și pe tine cu el.

PS: textul e un pamflet, tratați-l ca atare!

foto: laruno.com

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

28 thoughts on “Neuronul bărbatului

  1. acum na, nu știu IO dacă asta e scrisă pentru fete și pic precum musca în miezul bârfei, pardon, șuetei, dar mno! trebuie să iau apărarea speciei… neuronul ăla de vorbiți e pus bine! ASCUNS! acolo unde n-o să-l găsiți voi, doamnelor, niciodată! să vină bereaaaa!!! Sâc-Săc!!!! (să ascunzi bine comentariul ăsta că nu vreau să dorm pe preș… asta chiar dacă stau singur!!!)

  2. Relația bărbat-femeie, în imensa majoritate a cazurilor, este un pamflet…pe bune. Mai ales când o poți privi cu detașare sau cu auto-ironie. Asta pleacă de la faptul că… ”încă”… mai există instituția căsătoriei. Subiectul este prea ”dur”, pentru a suporta detaliere…

  3. A propos de neuronul ACELA, azi dimineaţă, ieşeam împreună cu soţul meu din casă, el avea şi punga de gunoi, aşa că i-am zis că închid eu că tot trebuia să mă întorc după telefon, moment în care cheile lui erau deja băgate în uşă. Cu o grimasă scoate cheile din uşă şi pleacă, de parcă nu puteam să i le dau eu. Mă aştepta boţit şi înfrigurat lângă gardul viu, întrebându-mă „De ce a durat atâta?” ” Păi de aia, că în loc să laşi cheile tale, a trebuit să deşert geanta mea, ca să le caut pe ale mele, na, de aia!”

Lasă un răspuns