Hai cu morţii, hai cu viii…

61472844

Trăim în România și asta ne mănâncă toate zilele. Literar sau nu vorbind, până la urmă cu toții suntem datori morții. Iar când mori în România, ei bine, aici e o întreagă epopee. Din momentul în care ai închis ochii, pe tine oricum te doare la bască, rânjești nițel din „locul plin de verdeață, fără întristare și suspin”, ei bine, apare așa o desfășurare de forțe umane, cam tot arborele tău genealogic ține morțiș să-ndeplinească datina strămoșească, să-ngrașe pentru fericirea ta BOR-ul deja obez și să sporească cifra de afaceri a rețelei de servicii aferente. Că doar suntem creștini-ortodoxi, mă rog, majoritatea.

Și dacă până acum n-ai făcut credit bancar, pentru următorii cel puțin șapte ani de satisfacere a „distracțiilor” obligatorii, toate în numele mortului, există toate șansele ca el să apară în peisaj. Creditul, nu mortul.

Dar deviez de la ceea ce voiam să vă spun de fapt. Despre cum să reziști unui mort. De fapt, nu lui, că el e cel mai cuminte, te-a „deranjat” deja destul prin simplu fapt că a murit. Cum să reziști unei întregi procesiuni de la început la sfârșit. Care durează două nopți și vreo trei zile. Asta, NUMAI ȘI NUMAI din perspectiva unei rude nu foarte apropiate a decedatului. Și de sex feminin.

  1. Ești anunțată de deces. Scotocești bine di tăt prin șifonier, eventual și al vecinelor, pentru cele mai decente, negre, terne haine pentru astfel de evenimente. Ce contează mirosul de levănțică naftalină? Sau că sunt cu două numere mai mari sau mai mici? Ah, și tocmai voiai să crape de invidie cam tot neamul cât de bine se așterne pe tine rochița cu maci, pentru care ai mâncat aproape o lună numai frunze de leurdă, urzici și două fire de praz. În niciun caz nu te îmbraci în fustă. Scurtă sau lungă. Lungă, nu vrei să rămâi în fundul gol când toți te calcă pe poalele ei, scurtă, îți ajunge un mort, nu vrei să ai pe conștiință vreun bătrân care din cauza bastonului se uită doar la fundul sau picioarele tale. Te-mbraci, te-ncalți și pleci la priveghi. Prima tură.
  2. Nici să nu-ți treacă prin cap să pleci de-acasă hămesită de foame, fiindcă odată ajunsă acolo, deja te-ai pierdut în platourile cu fursecuri, cozonac, sărățele, merdenele sau alte baliverne. Lovitura de grație este „călăvia”, acea bucată de pâine pufoasă, caldă uneori, stropită din belșug cu vin. Guști puțin (în mintea ta), dar ca să nu concurezi bocetele cu simfonia mațelor tale, uiți deja când ai ajuns la a cincea bucată. Rochia cu maci o să mai stea frumușel pe umeraș cel puțin o săptămână, ca să încapi în ea. Dacă te-ai și înveselit subit, bagi repede capu’-n podea într-o pioasă stare de lovită-n moalele capului de veste vin și începi să numeri în câte fire e-mpletit șiretul de la pantof. Nu ai șiret, nu e tragedie, licoarea bahică te ajută foarte bine să-ți imaginezi.
  3. La a doua tură de priveghi, deja știi ce ai de făcut.
  4. În loc de mâncare, mai ai o șansă să cazi la pace cu mațele tale certărețe, bagi pe rapid cam tot ce știi și crezi că-ți stimulează memoria instantaneu. Untură de pește dezghețat, focă împăiată, creier pane de elefant, orice omega multiplu de trei până la o sută, nuci verzi, râncede, uitate prin sertare, ulei din semințe de nu-mă-uita iar în final o gargară cu spirt că simți nevoia să-ți dezinfectezi gura și papilele gustative după ce le-ai chinuit în halul ăsta. Cum de ce? Păi la fața locului trebuie să-ți recunoști toate rudele tale, inclusiv de la Burebista încoace, fosilizate dar vii, chiar dacă nu le-ai văzut în viața ta. Ți se pare, sigur le-ai văzut, arată la fel ca acum douăzeci de ani.
  5. Învață naibii odată când să-ți faci cruce și când nu, n-are sens să tot te scarpini când în cap, când în buric, când să-ți scuturi mătreața de pe umeri. Dacă nu, nu uita, te tragi din maimuță, deci poți să imiți perfect. Sigur ai vreun expert pe lângă tine. Sau trage de niște gantere înainte, da’ numai cu dreapta, să nu faci febră musculară de la atâta scărpinat. Pardon, închinat. Cu stânga poți să faci ce vrei tu. Eventual să cari o coroană.
  6. Dacă la priveghi trebuie musai să te duci foarte bine mâncată pentru a nu-ți blestema următoarea perioadă prin datul jos de kilograme, la prima pomană, imediat după părăsirea proaspătului mormânt, aici nene, trebuia să nu mănânci vreo trei zile înainte. Stomacul tău să fie în agonie. Fiindcă orice pomană care se respectă, are meniu de nuntă. Și ca să nu superi, trebuie cel puțin să guști din fiecare. Iar dacă la o nuntă ai minim șase ore la dispoziție să ingerezi toată mâncarea, aici totul e pe rapid înainte, n-ai mestecat bine prima măslină că deja ai ajuns la ștrudel. Hai și-o cafea. Cu indulgență, aș spune două ore, dar am asistat și la pomeni de-o oră.

Şi astea ar fi doar câteva idei. Sunt convinsă că mai sunt şi altele, dar vă las pe voi să-mi spuneţi.

foto: cancan.ro

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

33 thoughts on “Hai cu morţii, hai cu viii…

  1. Cultul morților este o mare prostie profitabilă pentru…profitori. Nu respect nici unul dintre cele 6 puncte, iar de adăugat…nici nu poate fi vorba…Mă interesez serios despre posibilitatea să fim incinerați, atât eu, cât și soția.

  2. Sa nu uitam ca fiecare zona are „farmecul” ei. Asa ca daca nu ai fost pana acum la un priveghi/inmormantare in Oltenia, te rog nu rata ocazia! Acolo lautarii iti vor „canta in struna”, vei auzi cele mai amuzante povesti cu si despre raposata/raposatul (si nu numai), vei afla chestii nemaiuzite de la bocitoarele platite (care habar nu au cine e mortul si mai incurca sexul uneori). Trist, dar adevarat!

Lasă un răspuns