Spartul de semințe, sport național

image

Oaaaiii, a venit căldura! Ura!… cu bune, cu rele, că altfel n-ar mai fi loc de cârcoteală. Cu bune, le știe toată lumea, impact vizual puternic, deopotrivă pentru bărbați și femei, facturi reduse spre deloc, că doar bâzâie musca, floricele pe câmpii, iarba verde prin parcuri. Cu rele, mirosuri de îţi pică şi ultimile fire rebele din nas, răceli inexplicabile de la tras de curent şi aer condiţionat, nopţi frichinite din cauza temperaturilor insuportabile şi multe altele…

Ei bine, am observat că atunci când vine minunata căldură, sportul naţional al românilor atrage din ce în ce mai mulţi adepţi, oriunde, oricum, sămânţă să fie, de floare, că de dovleac necesită antrenamente îndelungate de îndepărtare a cojii încăpăţânate să-şi părăsească miezul bine protejat. 

Mă-mbie şi pe mine razele blânde de soare să inventariez gunoaiele din cel mai mare parc pe care-l avem în oraş, eu şi cu alţi copii doritori să-şi scoată părinţii fără chef la alergat după biciclete, trotinete, role, mingii şi alte accesorii care te forţează să-ţi mişti dosul din confortabila canapea  de-acasă şi să faci ceva mişcare. Bine, mai sunt şi părinţii împingători de cărucioare, da’ pe ei eu îi înţeleg, ei ies afară să poată aţipi juma’ de oră pe-o băncuţă. 

Plimbându-mă eu frumos prin parc, sau fiică-mea pe mine, observ că în multitudinea asta de părinţi cu copiii aferenţi, cam trei din cinci practicau cu multă pasiune aș spune, sportul național de spart semințe fie pe băncuță, fie pe alei, fie pe iarbă iar toți aruncau cojile, evident, pe jos. Să văd partea bună a lucrurilor, aș spune că răhățeii de patrupede și cojile sunt biodegradabile în comparație cu pet-urile sau ambalajele de toate formele și culorile împrăștiate peste tot.

Să văd în schimb atât de mulți români împătimiți de astfel de preocupare mi se pare cam pesimist spre deprimant. Dar la asta ne pricepem cel mai bine. La asta și la tăiat frunză verde la câini. Se împletesc de minune  cele două activități.

Unii chiar făceau performanță. Viteza uluitoare cu care făceau însămânțarea de primăvara bătea cu ușurintă orice combină profesională. Numai că nimeni nu se învrednicea să-i informeze pe bieții nefericiți că oricât și-ar dori o recoltă bogată, asfaltul e cel mai arid sol iar din semințe prăjite sau cojile lor nici prin cea mai însuflețită rugăciune la Arsenie Boca, tot n-ar avea sorți de izbândă.

Și uite cum amatori și profesioniști, deopotrivă, și-au schimbat terenul la fel de arid din fața blocului sau a casei cu altul mai amăgitor, dar la fel de neproductiv. Iar la vară, că nu e prea departe, unde credeți că vor migra, pentru a-și adjudeca medalia binemeritată de aur? Că doar antrenamentul ăsta asiduu trebuie să dea rezultate.

Pe plajă, evident, în inocența lor crezând că aici sigur vor da lovitura, doar au apă și soare din belșug. Și multă materie primă. 

Mai bine și-ar cultiva puțină educație, altfel vom avea campioni chiar mondiali, inclusiv la aruncatul pe jos al cojilor, la acest sport „extrem” cel puțin două generații de acum încolo!

foto: bzi.ro

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

26 thoughts on “Spartul de semințe, sport național

    • Nu te abține că nu face bine la ficat. Eu am zis la primii doi că sunt excepții, când, ce să vezi, puterea exemplului (negativ) funcționa perfect. Eu eram cea defectă, că-i vedeam. Pe toți, fir-ar. 😬

  1. Argh, ce m-au enervat aceste specimene cand am venit acum vreo 2 ani si eram
    pe plaja… Din pacate copiii mei au ramas cu o impresie proasta.. Cat ma chinui sa le cultiv acest sentiment ca apartin acestei natii romanesti de care refuz sa ma dezic si aia distrug munca mea de o viata.

  2. Respectul nu se educă, este undeva în tine în adânc, sau nu este. În țările, așa zis civilizate, respectul a fost impus cu forța legii. După zeci de ani le-a intrat în sânge, cu toate că dacă vin în Romania, nu peste multă vreme, se dau pe brazdă, cei care nu au acel respect în ei. La noi este de prost gust să nu faci ce vrei, cand vrei și cum vrei. Asta noi o numim …libertate.

  3. Ne-au năpădit, e epidemie. Pe unde mă uit, în faţa blocului, pe trotuar, în autobuz, în scara blocului, în parc, peste tot e plin de sămânţari din ăştia. Măi, şi când îi văd cum pe o parte a gurii bagă sămânţa şi pe cealalată jumătate scuipă coaja de la aia de data trecută, mă apucă o nevoie acută de carantină!
    Da’ tu ai văzut că stau aşa, în poziţie de drepţi, ca Mihai Viteazu pe cal şi nici nu apleacă capul. Odios 😀
    Singura persoană pe care o pot vedea scuipând seminţe fără să mă apuce tremuriciul, e Florin Piersic în film 😀 Toţi ceilalţi îmi provoacă stare din aia violentă de care amintea draga de opantazi

    • Da, mai bine erau buruieni. Alea sunt verzi. Ăștia, offf. Toate culorile. Și înțeleg perfect frustrarea pentru că nu știi cum să reacționezi. Dacă direcționează toate cojile spre tine?

      • Fac hepatită instant. Nu-s o fandosită, pe cuvânt. N-am treabă cu multe chestii care pe mulţi îi fac să leşine. În schimb, am nişte fixuri. Uneori stupide. Dar asta sunt. Ăsta e unul din ele. Dacă o sămânţă din aia scuipată ajunge pe mine, mă îngălbenesc. În schimb, dacă-mi dai un biscuit şi după ce îl mănânc îmi spui că ţi-a căzut pe jos înainte, n-am nicio tresărire. Sunt zuză, ştiu.

  4. Dupa cate am observat printr-atatea locuri din tara asta, au romanii nostri o adevarata „vocatie” a mizeriei. Oricat de frumos si curat ar face unii prin parcuri sau pe strazi, asa de repede reusesc altii sa faca la loc mizerie cu o nonsalanta de speriat. Pacat, caci aceasta mizerie trebuie sa o suportam toti…
    O zi frumoasa, fata vesela! 🙂

  5. Probabil motivul pentru care exista tot mai multi „samantomani” este lipsa educatiei si asta duce rapid la nesimtire, indiferenta si acea „libertate” pe care o amintea cineva. Eu am incercat sa fac ceva, insa nu reusesc nici macar cu acele persoane pe care le cunosc si pe care le vad periodic scuipand cojile pe trotuar sau in tarcul cateilor. Pana cand nu vor exista amenzi pentru toti cei care fac mizerie (coji de seminte, mucuri de tigara, si asa mai departe) nu cred ca se va schimba nimic, din pacate!

Lasă un răspuns pentru racoltapetru6 Anulează răspunsul