Când femeia vorbește…

image

Au femeile o plăcere în a vorbi ceva de speriat… bărbații. Au ei o problemă cu asta, spun ei că oricum ai da-o de gard sau nu, tot noi rămânem campioanele încoronate ale acestui sport. 

Subiecte? Nu sunt stele pe cer despre câte ar putea să vorbească o femeie. De la culoarea dinspre roz spre mov a unei papiote, variațiuni ale rețetelor de sărmăluțe în tot felul de învelișuri comestibile, de la bucle blonde, castanii sau rogvaiv ale suratelor ei până la sex, plantat de panseluțe, soacre și copii. Despre copii ar putea vorbi o săptămână întreagă fără a se repeta, încurca sau crede că aberează. Vorbesc aici mai ales de femeile care sunt și mame. Despre sex și soacre, mă rog, fiecare cum le-a trăit. La grădinărit nu mă bag.

Toate bune și frumoase până la bărbați. Aici nu știu de ce, dar îi pierdem pe drum. Ori se plictisesc când ne aud vorbind, ori nu-i interesează, ori pun întrebări paralele cu subiectul dezbătut (mai puțin la discuțiile despre sex, acolo nu-ș-cum-se-face dar pun cele mai pertinente întrebări sau vin cu cele mai năstrușnice idei) ori vin cu întrebări retorice.

„De ce noi, femeile, interpretăm tot ce spuneți voi, bărbații?”

Pentru că acel TOT ne pasă. Ne doare. Ne interesează. Fiindcă nuanțele vorbelor spuse de voi, bărbații, sunt cele mai frumoase culori din viața noastră. De-aia.

„De ce noi, femeile, despicăm firu’-n paișpe?”

Pentru că paișpe înseamnă ceva. Pentru noi. Pentru voi câtuși de puțin. Pentru că intuiția noastră nu dă greș chiar dacă voi credeți că noi fabulăm. Pentru că pentru voi, acel paișpe poate însemna un răspuns nerostit la o întrebare nepusă la timp.

„De ce, noi, femeile nu ne săturăm de atâta vorbă?”

Pentru că noi, femeile, punem o picătură mai mică sau mai mare de suflet atunci când vorbim. O punem tot timpul. Sentimentele sunt atașate cuvintelor într-un mod care vouă, bărbaților, vi se pare de domeniul abstractului. Iar atunci când vorbim cu voi, bărbații, nu ne săturăm pentru că nu ne imaginăm o viață în compania voastră fără a o zugrăvi atât de frumos, prin magia cuvintelor simțite. Şi da, primul orgasm e la creier, nu mai jos de buric, unde de fapt e extensia primului.

Pragmatismul vostru e binecunoscut așa că nu ne mai întrebați de ce ne place să vorbim atât și nu mai reuşim să ne săturăm odată. Întrebați-ne în schimb de ce tăcem.

Nu uitaţi, în fond și la urma urmei suntem… femei. Iar noi vorbim. Punct.  

foto: pinterest.com

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

29 thoughts on “Când femeia vorbește…

  1. Subiectul are multe fațete. Cunosc barbați ce cu greu pot fi forțați să…tacă și femei …mute, la figurat. În general femeile par mai vorbăreșe, dar nu-i întrec pe bărbații din crâșme…și este plin de acemenea debușeuri. Trebuie însă plecat de la idea că bărbații și femeile par doua specii diferite. Bărbații pozează în filozofi frământați de probleme cosmice, femeilor rămânându-le micile, derizorile probleme de zi cu zi… Așa că ele ce să facă?! Mai bârfesc, mai vorbesc despre copii, soacre, prietene, vise, neâmpliniri, d-ale bucătăriei, d-ale pieței(fără nici o aluzie)… N-au grija problemelor globale, ca : fotbalul, gagicile, berea cu amici…și câte or mai fi(?!).

  2. Pai, dacă lăsăm la o parte glumiţele, putem spune că femeia este cea care îi învaţă pe copii să vorbească, să se exprime, să trăiască.
    Nu se poate face asta tăcînd.Si pînă ajung să aibă proprii copii, exersează.
    Legătura femeii nu este cu bărbatul, aşa cum sugerezi tu, ci cu copilul.
    Femeia este mamă, chiar dacă nu ajunge să aibă copii.

  3. Ce ne-am face noi, barbatii, fara minunatele de voi? Doar fotbal, bere, masini… ? Ar fi prea plictisitor.
    Sa ne traiti, asa vorbarete si…. uneori cicalitoare! 😀

Lasă un răspuns