Ferească Ăl de Sus să aveți nevoie de ochelari, implanturi dentare sau mărgeluțe pentru măseluțe. Adică aparat dentar. S-ar putea să începi să-ți pui nefolositoarea întrebare „De ce mie?”.
După vizita cu buburuza mare la un cabinet oftalmologic privat și cu multă vechime în domeniu, am rămas cam strâmbă dar am judecat drept (zic eu) că dacă ai nevoie de cel puțin unul din lucrurile de mai sus enumerate, ori îți vinzi un rinichi, oricum poți funcționa doar cu unul, ori faci credit bancar. Mai nasol dacă ai doi copii. A, da, am uitat, mai e un părinte viabil. De la trei în sus, treaba lor, să se roage să aibă neam mare.
De fapt, cred că mi-am greșit cariera. Doctoriță trebuia să mă fac. De dinți, de ochi sau de… altceva. Fiindcă să fiu a naibii, consultația și produsul finit pe care-l dorești te aruncă direct în Groapa Marianelor și nu mai ieși de-acolo decât după ce ți-a căzut tot părul din cap sau ai albit complet. O fi de la stătut în apa sărată nicidecum de mulțimea numerelor cu mai multe cifre.
Iar buburuza mea avea magnet numai la vitrina cu rame de ochelari de firmă. Am demagnetizat-o eu rapid. Rinichiul meu stă bine la locul lui. Încă nu i-a venit vremea să-l înstrăinez.
O cunoștiință de-a mea și-a dus fata la medicul ortodont fiindcă copilul are nevoie de aparat dentar. Doctorul i-a spus senin și nonșanalant ca și când noi ăștia, nespecialiștii în domeniu, am munci pe nasturi sau am câștiga la loto săptămânal:
Aparatul vă costă 2000. De euro.
Mai deschide gura să mai spui ceva. Doar un sec „Bună ziua!”, că „La revedere!” nu-și mai are rostul. Bine, afară din cabinet, bombănești în continuu cel puțin juma de oră, mai veridic decât cel mai veritabil rezident al spitalului de boli nervoase.
Am lăsat special la urmă implantul dentar. Aici chiar trebuie să dispui de o mică avere dacă vrei o lucrare de calitate și să nu-ți faci abonament pe viață în a te duce la dentist ca la zumba. Sau bellydance. Mai tai dintr-un concediu, mai mănânci o frunză de salată dimineața, trei la prânz pentru energie și o ceapă verde seara, mai stai și p-acasă, devine enervant să tot ieși în oraș în fiecare weekend și uite așa după un an de zile când deja ți se pare normal să mănânci numai salată și să stai acasă, ești fericitul posesor al unui implant care te ține toată viața.
Asta desigur, dacă trăiești mai mult de un an după implant, ca să nu-ți pară rău de sacrificiile făcute.
În concluzie, frecăm mai cu sârg dinții dimineața și seara, la prânz ne facem timp, stăm mai mult pe-afară la iarbă verde și ciripit de păsărele decât tolănit pe canapea la tv sau cu tableta, telefon în mână pentru a nu face infarct când auzim cât ne costă o pereche de ochelari, un aparat dentar (aici putem blestema genele moștenite că oricum nu avem ce face) sau un implant dentar.
foto: polyvore.com
Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)
- Cum să-ţi începi bine săptămâna - 27 iunie 2017
- De ce… - 20 iunie 2017
- Lavanda și zâmbetul ei - 17 iunie 2017
52 thoughts on “Ochelari, dinți sau măseluțe”