Înapoi în timp

image

Mersu’ pe jos, face picioru’ frumos! Asta le spun eu fetelor când le apucă lenea de mișcare sau vor cu mașina de aici până la colț. Aici fiind primul colț. Bine, bine, mersul e sănătos, dar când afară bate un vânt demn de freza Tinei Turner și sprintezi printre pungile ridicate în aer să nu ți se lipească vreuna de moacă, mai ales pe trecerea de pietoni, parcă nu mai e așa de sănătos.

Ei bine, într-o zi din asta Poșta Română m-a iubit tare, așa cum face ea de obicei și mi-a pus dosul din dotare să-l mișc până la oficiul Poștal nr.1 să ridic ceva. Pe motiv că i-a fost lene să-mi lase la domiciliu ce așteptam de vreo cinci zile. Asta, altă poveste. 

Vă dați seama?  Nr. 1. Adică după mintea mea cel mai vechi dar cu cel mai mare prestigiu, cel mai strategic amplasat, cel mai dotat, cel mai modern, cel mai… Vai steluța lui, ca de altfel a tuturor oficiilor poștale, dar ăsta cred că le-a întrecut pe toate. La toate. Adică nr. 1 la cel mai prost în orice clasament doriți să vă-nchipuiți. 

Este amplasat în gara Constanței, mă rog, autogara, zonă pe care o tranzitez pe la margine da’ n-am motive să intru în ea. Până azi. Picioru’ meu n-a mai călcat pe acolo de… am stat vreo două minuțele să-mi amintesc, douășcinci de ani. E ceva timp.

Da’ fix degeaba a trecut fiindcă am crezut că am descoperit mașinăria timpului, imaginile fixate pe retină de atunci, erau acum cu mici retușuri cât se poate de actuale. Numai  autobuzele nu mai sunt ce-au fost, eu am circulat cu cele cu burduf la mijloc, acum sunt microbuze și autocare. Dotate cu aer condiționat. Brusc mi-am amintit ce aer re-ventilat simțeam eu pe atunci, indiferent de anotimp.

E incredibil cum am reușit noi ca nație să ne păstrăm intacte niște relicve comuniste, cu gratii, zăbrele, birouri de juma’ de metru pătrat, sufocate și ălea de munți de cutii cu tot felul de documente. Să le păstrăm așa de bine încât să fie bune de un muzeu în natură. Și cât de dobitoci am fost când am reușit să distrugem lucruri sau locuri extraordinare, făcute uneori cu jertfă de sânge, care efectiv produceau sau aduceau beneficii tuturor. 

Și tot noi, căscăm gura ca retarzii și uităm s-o mai închidem, imediat cum trecem granița. Și ne minunăm cu naivitatea copilului care descoperă o jucărie nouă cât de dăștepți au fost alții, ca popor.

Suntem praf, bine nu cred că ne mai facem. Și sincer, ne-o merităm cu prisosință. Soarta.

foto: waytolead.org

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

47 thoughts on “Înapoi în timp

  1. :))) =))) Rad cu pofta, pentru ca mi-ai inseninat ziua. Si nu pentru ca mi-ai amintit ce natie de r***t suntem, ci pentru ca ai un mod atat de funny de a prezenta lucrurile… ti se potriveste afirmatia „facem haz de necaz, sa nu faca necazul haz de noi”.
    Si… daca nu ti-am spus-o inca… o fac acum: imi place nespus, maniera ta amuzanta de a scrie.
    Felicitari, draga mea! Sa ai un sfarsit de saptamana cat mai frumos! :* :*

  2. Pai nu-i mai importanta o „posta”, decat un Cazino ???? Dar nici macar mutrele acre si figurile, {de zici ca esti la mila lor }, nu se schimba. Apropo ai vazut cum tasteaza o functionara de la posta :))))) Iti recomand :)))))

  3. Trist tare…
    Şi da, bine spunea Dede Cati. Hai, pot înţelege că nu s-a schimbat clădirea, că tot pe foi aiurea semnăm, că aia, că ailaltă. Dar acreala doamnelor de acolo pare parte din ADN. Altfel nu-mi explic de ce sunt rarităţi tantile de treabă de la poştă.

  4. Problema nu sunt relicvele imobiliare comuniste, cât sunt acele mentalități păstrate, ba chiar îmbunătățite, după ce au rupt lanțul de iubire cu ceaușescu… ce se petrece acum în Romania nu cunoaște precedent, poate în epoca fanarioților(?!). Rușinea mare este că suntem contemporanii jefuirii Romaniei…

  5. Eram nerăbdător să-mi iau porția de umor în dimineața asta mohorâtă… dar se pare că într-un fel sau altul și tu ai micile off-uri care se transformă în … tristeți provinciale (așa ar spune baniciu). Poșta română a rămas ca o piesă de muzeu, o piramidă, un sfinx sau un rahat (cum a spus Hopeless mai sus) turcesc. E o relicvă desprinsă din istoria comunistă ce dăinuiește peste ani. Partea proastă e că, măcar atunci funcționa. Azi are nevoie de 4 zile pentru a duce o scrisoare din sectorul 2 în sectorul 3!!! Eu înțeleg că există un triaj, că plicul trebuie depus cât mai de dimineață (l-am pus în cutia poștală, din fața poștei), dar 4 zile? Dacă trimiteam la satu-mare nici nu vreau să mă gândesc… cred că nu ajungea secolul ăsta!!! deci nu mai scrie despre poștă că o să scriu în comentariu mai mult decât scrii tu în articol!!!!!

  6. Mda, mentalitatea asta bat-o vina. Ca pe cine sa dam si noi vina daca nu pe ea. E simplu, e colectiv, e sistemic, nu doare, e indolor, e incolor, n-are efect direct, are timp, tine de cel putin un sfert de veac si tine poate si de cald. Ca e buna drept motiv ca e compatibila cu cultura si felul nostru de a fii. Ca noi suntem una cu turma caci suntem atat de nesemnificativi incat ne pierdem incet-incet propriile repere si supravietuim facand ca altii.

Lasă un răspuns