Soacră, soacră, poamă… dulce!

6923b87b33bf5bdc641fc5442582f5a8_XL

Fiindcă tot m-am lăudat eu pe Facebook că datorită mamei mele soacre îmi crescu mie subit traficul pe blog, am zis să-i dedic (încă) un post. 

Nu știu cum o fi la altele, da’ la mine noțiunea de soacră în adevăratul sens al cuvântului e abstractă. Am o soacră… să-mi trăiască! Nu încep să-i înșir calitățile, fiindcă are cu duiumul, dar nici defectele, căci normal că are, ca tot omul, în schimb vreau să spun că atunci când își propune ceva, munții devin adevărate copii de plastilină în calea voinței ei.

De exemplu, dacă își propune să-și ducă toți nepoții la plajă, chiar dacă afară e înnorat sau bate vântul, ea îi îmbarcă pe toți în mașină, îi plimbă, vântură, aerisește în așa fel încât atunci când îi aduce înapoi toți sunt super fericiți chiar dacă talpa lor n-a văzut grăunte de nisip. 

Dacă își propune să facă trei feluri de mâncare, să plimbe puțin aceeași nepoți dezlănțuiți când se-ntâlnesc (ca să știți, sunt patru, doi băieți și două fete), să facă ordine prin casă, toate astea până la ora prânzului, ei bine, îi iese perfect. Bine, după asta, s-ar putea să cadă lată. Da’ nici prin cap nu-i trece să se plângă.

Dacă îşi propune să găsească o adresă în Constanţa, sau este trimisă într-un loc unde nu a mai fost niciodată, în oraş sau în afara lui, se descurcă perfect, GPS-ul e o invenţie inutilă pentru ea. Mai mult ar încurca-o. Cred că ar da lecţii taximetriştilor.

Şi să nu uit de un amănunt important. Dacă îşi propune să nu vorbească, apăi n-o face o săptămână întreagă. Pentru unii bărbaţi lucrul ăsta ar fi Raiul la ei în ogradă. Altfel, aţi fi uimiţi cum o femeie poate să vorbească atât de puţin. Fiindcă ea e chiar zgârcită în vorbe, are puţine dar nu lipsite de substanţă.

Ar mai fi multe de spus dar cum ştiu că mă citeşte, multă laudă n-ar fi sănătoasă, iar despre critică, nici nu se pune problema.

Ca să nu mai lungesc vorba, nici prin gând nu-mi trecea vreodată prin căpşorul meu aerian că o să am aşa om în viaţa mea!

foto: www.wholefamily.com

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

48 thoughts on “Soacră, soacră, poamă… dulce!

  1. Nici nu stii cati inghit in sec citindu-te acum… 🙂 Ai putea sa-ti clonezi soacra – cu un astfel de business ai da lovitura. Stiu ce spun, fiindca si eu am avut una tot asa de grozava. Sa fie sanatoasa si sa va fie alaturi pana la adanci batraneti!

  2. Imi place soacra ta. Mai ales ca e activa si dinamica. Bravo! Si mie imi place soacra mea. Dar notiunea asta nu cadreaza deloc cu astfel de persoane normale. Sa stii ca pot spune cu sinceritate ca mi-e prietena si aproape. Cred ca si pt ca ma priveste ca pe copilul ei.
    Cat despre chestia cu ne-vorbitul o saptamana, apoi eu mi-s. Cand am de comunicat un mesaj (la suparare), cea mai simpla pt mine e comunicarea non verbala. Si zau ca nu scot un cuvant si cate o saptamana. Am o incapatanare in directia asta ca greu ma smulgi din ea. Acum inteleg cand citesc ce spui tu, de aia ma adora sotul! 😉

  3. E minunată relația ta. Știu ce vorbesc pentru că și soacra mea m-a iubit extrem de mult. Din păcate nu mai e printre noi, dar am avut o relație foarte bună. E greu de crezut dar s-a înțeles mai bine cu mine decât cu propria ei fiică.

  4. Super soacra.Sa-ti traiasca! Recunosc ca sunt invidioasa.Mie nu imi place soacra mea.Si doar pentru ca sunt eu dificila.Dar nu suntem compatibile.Asa ca sunt fericita ca o vad rar.As putea sa o vad si mai rar dar nu e frumos fata de fetita mea.Care,apropo de cei spui tu,nu a iesit niciodata undeva cu soacra mea.De fapt nici nu a petrecut in cei cinci ani cinci minute singura cu ea.Asa ca…

    • Îmi pare rău că la tine nu e așa, mai ales pentru fetița ta. Nici unui copil nu ar trebui să-i fie răpită bucuria de a avea în viața lui bunicii. Și când zic a avea mă refer la a petrecere efectiv timp cu ei. Mulțumesc pentru urare. 😊

  5. La țară este o vorbă : ”Lauda în față…batjocoră curată”
    Acum despre soare…numai de bine. Realitatea este că eu cu soția nu am apelat niciodată la ”mame”, iar relația cu mamele soacre a fost circumstanțială.

    • Dacă ție nu ți-a fost bine asta nu înseamnă că altora nu li se poate întămpla. Consider că o relație armonioasă este aceea în care, tocmai, apelezi la mame. La amândouă. Iar eu am spus adevărul în cazul meu. Asta e.

      • De unde ai dedus că nu mi-a fost bine?! Din contră…tocmai că ne-a fost bine nu am apelat la mame. Noua familie nu se mai bazează pe vechea familie. Asta este o ”apucătură” balcanică, o imixtiune care nu-și are rostul. Soția a preferat să-și întrerupă serviciul pentru a putea crește copiii AȘA cum am considerat noi. Subiectul este mult mai serios decât ți se pare…se pare?!

        • Nu, tu le ei prea în serios pe toate. Prea ai fost vehement cu lauda și apelul la ajutorul uneia din mame. Una e să apelezi, alta e să abuzezi. Consider că bunicii, și de-o parte și de alta, au un rol important în viața nepoților și aș fi o indolentă să-mi privez fetele de treaba asta. Mai ales că la mine se și vrea. Mai rău e în cazul în care bunicii nu vor să se implice. Părerea mea.

          • Nu le iau în serios…așa este, dar sunt MATUR, ceea ce este cu totul altceva. Faptul că suntem înregimentați în cultura balcanică, care cu tot respectul, nu prea are multe virtuți, ne face să amestecăm lucrurile. N-am acum timp, dar îmi propun un articol MATUR pe această temă. Chiar mai mult…Probabil că ți se pare o aberație ca soții să aibe camere separate?! Sunt multe aspecte pe care le preluăm ”serios”, dar care sunt în fond…neserioase…

          • Nu, nu mi se pare o aberație. Fiecare cuplu știe ce i se potrivește cel mai bine. Cât despre maturitate… prefer să fiu imatură uneori. Face bine sufletului.

          • Sufletului îi face bine INOCENȚA, care nu înseamnă imaturitate. Maturitate nu înseamnă …inconștiență, din contra…
            Este important să gândim cu mintea/inimă…nu doar cu una dintre ele. Aceasta duce la armonie…Eu cred că există LEGI nescrise de funcționare optimă a ființei. Pe acestea este nevoie să le descoperim. Faptul că preluăm o mulțime de prejudecăți, de cutume, de condiționări…ne înregimentează, ne distruge creativitatea, naturalețea…Asta nu înseamnă seriozitate. Seriozitatea este o …anchiloză.

  6. Mă bucur și de data asta pentru tine, la fel ca la postarea anterioară în care vorbeai atât de frumos de soacra ta. Ba mai mult, văd că sunt multe astfel de exemple, ce contrazic zicala cu care eram obișnuiți. Mai ales că și soacră-mea a fost o femeie tare bună la suflet și harnică.

  7. Sigur ti-ai propus sa ne oftici :)))) Glumesc :))) Sa-ti traiasca si sa aveti parte cat mai multi ani de ea .Pai eu sunt la a doua soacra, hai cu prima a fost destul de bine { fii-su era problema }.Dar a doua….e terorista rau , de fapt cred ca in viata mea nu am vazut o persoana carei sa nu-i convina nimic, dar absolut nimic. Si are un talent sa-ti arate asta incat te face varza !!!

    • :)))) Hai că ești haioasă rău. Și sinceră. Îmi pare rău că nu e cum ar trebui. Important e să știi tu cum să treci peste „neajunsul” ăsta. În rest, despre soacre… numai de bine! 😜😬

  8. si eu sunt fericita posesoare a unei soacre absolut minunate. Heck, m-am inteles mai bine cu ea decit cu maica-mea ( cind era in viata). Daca acilea pe la americani ar fi asta cu sfintii, io as canoniza-o pe a mea. 🙂

  9. Să-ți trăiască soacra! Și să o ai alături mulți ani, căci e mare lucru să ai un om bun prin preajmă, mai ales la nevoie.
    Numai bine la toată familia voastră! 🙂

Lasă un răspuns