Petrecere

elegant-couple-evening-dress-5bconverted5d

Mi s-a cam făcut dor de o petrecere. Probabil de la soare mi se trage. Stând eu așa și așteptând să-mi treacă, mi-am amintit de una de acum câțiva ani, memorabilă. M-a umflat râsul și-am zis să vă povestesc.

Primește soțul o invitație la onomastica unui colaborator de-al lui, important la acea vreme, la un binecunoscut restaurant cu ștaif în Constanța, unde o nuntă de exemplu se programează cu vreo doi ani înainte, chit că între timp se răzgândește mirele sau fuge mireasa cu nașul. Sau mai rău, soacra mare dă cu mașina peste noră, să scape de atâta cheltuială. Mă scuzați, mă abat de la poveste. Îl știam pe sărbătorit, cred că schimbasem ocazional două vorbe cu el, era un om sobru și impozant, nu prea părea genul de om cu care să faci glume. Iar dacă făceai, trebuia să fie pe gustul lui. Hotărâm să ne ducem, deși nu-l cunoșteam decât din sfera profesională, nu dădea bine dacă refuzam. 

Așa că într-o sâmbătă seara geroasă de iarnă, îmbrăcați la patru ace, cu două tuburi de fixativ în păr (eu) ca să fac concurență stratului de promoroacă de afară, după o oră de scos ochii machiat în oglindă, rochia de fripturi și tocurile aferente, că deh, să fiu pregătită pentru compania selectă ce urma să o întâlnesc, ne prezentăm la local, asezonați cu un buchet imens de flori pentru consoarta colaboratorului și un cadou destul de scump pentru el. (Ah, ce mi-aș fi cumpărat eu de banii ăia!)

Ajunși acolo, ochim sărbătoritul și masa interminabilă de invitați și ne îndreptăm spre ei. Acum nu știu dacă din cauza fixativului meu, a mersului meu de cocostârc pe tocuri sau a figurii mele înțepenite într-un rânjet dat de frigul de afară, dar toți invitații se uitau mirați la noi. Sau poate așa mi s-a părut mie. Ignorăm privirile, soțul înmânează buchetul de flori și cadoul și suntem conduși spre scaune. Soția mai rigidă decât un stâlp de telegraf de-abia îmi schițează un zâmbet iar eu îmi chinui deja neuronii ce subiecte de discuție aș putea avea cu ea. Era prima oară când o vedeam. 

Sărbătoritul se așează la locul lui, mult departe de noi, socializează cu vecinii lui de masă, noi, ca doi guguștiuci. Privirile insistente sunt aceleași, deopotrivă de la bărbați și de la femei, parcă am fi cerut craca cea mai de sus a copacului, pernă sub fund pe scaun sau masaj în talpă. Mă uit să văd dacă n-am rochia crăpată, ciorapii rupți, soțul dacă are toți nasturii încheiați, ambii pantofi de aceeași culoare sau spumă de bărbierit în urechi. Chestia asta o fac acasă înainte de a ieși pe ușă, dar acum aveam impresia că am uitat, de toți mesenii ne priveau în X. Inclusiv colaboratorul ne arunca priviri ciudate. Nu, eram în regulă amândoi.

Mâncăm, dansăm, petrecem vreo două ore. Încep să mă mai relaxez puțin deși senzația ciudată nu mă părăsise. Sunt prea scorțoși cu toții!  decretez eu în sinea mea, hotărâtă să nu mă las intimidată de atitudinea lor.

Apare un alt cuplu invitat, cu întârziere, cu flori și cadoul regulamentar și se îndreaptă spre sărbătorit pentru pupăturile inevitabile.

Atunci simt cum ochii mei ies din orbite, inima o ia la galop și deja eu-l meu e sub masă. Îl văd pe colaborator cum vine la noi, îl bate prietenește pe spate pe soțul meu și îl aud ca prin vis cum îi spune discret:

– Te aștept și sâmbăta viitoare, acum sunt invitatul lui G, e ziua lui! 

foto: www.stylepinner.com

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

34 thoughts on “Petrecere

    • Am fost şi în următoarea sâmbătă. Nu aveam cum altfel. Nu, cadoul a fost dat cui trebuia de atunci. Numai că G, om cu bun simţ, n-a zis nimic, a crezut că suntem invitaţii colaboratorului. Se mai practică astfel de „surprize”.

  1. Nu esti singura in barca, ma urc sieu.Acum un an, a primit copilul o invitatie la ziua de nastere a unui coleg de la gradi.Nu m-am uitat atent la data si sambata urmatoare ne-am infiintat la locul de joaca, cu cadou & stuff.Cand am ajuns, copilul s-a dezbracat, eu i-am urat de bine mamicii aniversatului care era sarbatorit la locul de joaca in acel moment, si brusc mi se taie filmul cand apare sarbatoritul si fi-miu imi spune ca el nu-l cunoaste pe baietel si sigur am gresit petrecerea.
    Mi se face rau, invitatia nu o mai aveam, ne-am imbracat si am plecat, ce era de facut?! 😀
    Luni , copilul i-a spus colegului ca l-am cautat la locul de joaca sambata si nu l-am gasit.Raspunsul unui copil de 6 ani? ‘” Dar ziua mea este sambata urmatoare, cum sa ma gasiti acum ? ” Pam-pam

  2. Ha, ha! Am râs cu lacrimi. Ai un umor teribil de molipsitor. Ce mai, ați pățit-o, dar tot a fost bine că v-ați dumirit de ce se uitau oamenii ciudat. Cineva mi-a povestit ceva asemănător, dar nu s-au prins deloc de ce nu cunosc pe nimeni la petrecere! 😀
    De-asta e viața frumoasă, pentru că avem parte și de asemenea pățanii hazlii.
    Numai bine și weekend frumos, Fată veselă! 🙂

Lasă un răspuns