Ce-am avut cu liftu'?

image

Acum câteva zile,  Oana mi-a trezit o amintire, o pățanie de-a mea cu liftul. Mă rog, ea s-a tot plimbat cu ele, de toate felurile, eu aș număra pe degete de câte ori am urcat în lifturi. Și aici mă refer strict la cele specifice blocurilor de locuințe.

Cum în Constanța majoritatea lifturilor sunt mai  bătrâne decât mine, am prins așa o „dragoste” de ele, ceva de speriat. Numai imaginea lor, a gratiilor masive de fier, a metrului pătrat de spațiu, a plafonului tot timpul ciuruit, a lipsei curățeniei, îmi declanșează cea mai profundă stare claustrofobă pe care o pot avea. Plus teama că pot rămâne blocată în orice moment iar mie asta mi se pare deja sinonim cu un atac de panică. În lifturile spațioase și moderne n-am nici o problemă. Mă rog.

În toamna ce tocmai a trecut, manichiurista mea se îmbolnăvește, deci nu pot beneficia de serviciile ei dar îmi recomandă cu mult încredere o prietenă de-a ei, al cărei salon este….acasă. Nu mă încântă deloc ideea dar merg și eu pe principiul că o dată n-o fi foc. Avea și alte recomandări bune.

Ajung în fața blocului, o sun pe fată, îmi spune să urc, îmi spune și la care ușă trebuie să mă înființez, îmi spune și etajul. Stoooop. Etajul!!! Cum altul decât ultimul, adică zece. Intru în scara blocului cu elanul înmuiat. Arunc o privire liftului. Arăta mai rău decât îmi închipuiam. Îmi zic, asta e, fac și eu puțin sport, energie aveam, îmi băusem cafeaua, era de dimineață, n-oi crăpa (de inimă). În el nu mă sui nici moartă. 

Mă mobilizez și încep să urc Golgota voinicește. Chiar cu zvâc. Pierdusem deja vreo zece minute cu găsitul unui loc de parcare. Și urc unu’, două, trei, patru etaje. Începe inima să bată toba. Da’ nu mă las. Urc susținut. Admir uși, preșuri, papuci, o grădină botanică din aia comunistă pe la etajul șase, dotată cu canapea, măsuță, lipsea colivia cu canar, tipsia cu merele de aur și-o ceașcă aburindă de cafea sau ceai. Parcă admir și-un uscător de haine cu o expoziție colorată de gogoșari așezată strategic, să vadă tot urcătorul de scări în periplul lui. 

Pe la etajul șapte simt nevoia să mă țin de balustradă. Se cam amestecau ușile. Hai, mai am doar trei. O nimica toată. Deja urc în dorul lelii, calc de două ori pe aceeași treaptă. Și-așa nu mai fac diferența dintre opt și nouă și mă gândesc cu groază că mai am două etaje. Mai era doar unu’. La ultimul, o trompetă sună tare în capu’ meu iar piticii mei strigă fericiți:

– Victorieeee! Ați reușit performanța să urcați zece etajeeee!!! Trăiască cafeauuuaaa!!! 

E clar, trebuie să mă apuc serios de sport. Inima îmi sparge pieptul, sunt udă pe spate, respir ca după o sută de metri garduri, obrajii îmi ard, ce să mai…Mi-ar fi plăcut imaginea asta s-o am în altă parte. Sun la ușă, intru, am un dialog scurt cu domnișoara:

– Vai de mine, s-a stricat cumva liftu’? Că v-a luat ceva să urcați.

– Da’ cine (pauză) naiba (pauză din nou) avut (a câta pauză o fi asta) timp să-l (aici cea mai lungă pauză că nu mai aveam aer în plămâni) probeze? Că eu NU! 

Ultimele trei cuvinte le-am spus pe nerăsuflate. Apoi primul sfert de oră n-am mai scos un cuvințel. Îmi reveneam după actul meu de vitejie.

foto: bzi.ro

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

52 thoughts on “Ce-am avut cu liftu'?

  1. Silvia Mihai

    Si cand merg la spital(o data sau de doua ori pe luna),prefer sa urc 12 etaje pe scari decat sa iau liftul.Decand m- am ,,plimbat,, pe targa cu masca de oxigen pe figura si semiinconstienta, nu mai pot sa ma urc in lift.

      • Dacă stai la 10 ca fata aia, cred că pasul devine tortură. Eu stau mai jos şi tot nu mă-ndur să urc pe jos mai ales când uit să iau x şi apoi constat că n-am y.
        a fost o vreme când liftul nu pornea cu mine. Deloc. La coborâre era cum era dar de urcat, nici cu slujbe. Un vecin pe care l-am rugat o dată să vadă dacă cu el merge, mi-a zis că sunt prea slabă şi nu mă recunoaşte liftu’. Ete floşc, cum naiba să fiu slabă? Şi atunci numai pe jos urcam. Mi-a ajuns.

  2. Ha, ha! Te cred și te înțeleg, dar tot m-ar fi tentat să încerc și liftul, măcar așa, de curiozitate. Am rămas de mai multe ori blocat prin lifturi, dar până la urmă am reușit să ies.
    Cu toată neplăcerea unor asemenea experiențe, te admir sincer pentru extraordinarul simț al umorului, cu care relatezi aveste pățanii.
    Numai bine! 😀

      • ehhh… nu-i nimic. voiam sa-ti spun de ieri dar m-am razgandit ca-s de ras… dar spun azi… eu am stat o vreme intr-un bloc cu 10 etaje, la etajul 10… si se mai intampla ca usa de la 7 sau 9 sa ramana deschisa si urcam pe scari… blestemam, injuram… dar trebuia sa urc… la greutatea mea nu e chiar usor… si cum spuneam, intr-una din zile, am urcat… dar cum am urcat?! cu cheile in mana…. in mana in care ma sprijineam de balustrada… la etajul 7… spre 8 le-am scapat… dincolo de balustrada. eram transpirat, gafaiam si-mi venea sa plang – am coborat pana la 2 dupa ele… apoi de nervi, am mai coborat un etaj si am sunat la administratora la usa… o mumie de 78 de ani… la 10 seara am urlat 10 minute la ea fara sa o las sa spuna nimic – ca de, plateam liftul, 30 de lei pe luna, si urcam pe scari de 2-3-4 ori pe sapt mai ales ca ajungeam acasa dupa 10 seara…. n-am mai rezistat mult si m-am mutat… si azi, la 2 ani dupa ce am plecat, aceeasi poveste, seara liftul blocat intre etaje… nu trebuie sa-ti fie teama de lift… ce se poate intampla mai mult decat sa cazi in gol? poate un mic cutremur, o pana de curent, sa te blochezi intre etaje, sa te blochezi intre etaje cu un dubios, sa iti agati dresurile, paltonul, rochia, sa calci… in diverse… minunata este viat la bloc… cu lift!

  3. Nu ma urc in lift.Deloc.Poate doar daca ar trebui sa urc la etajul 20.Ca pana acolo nu ma tine.Dar in rest:traiasca scarile! Eu sunt mama care a tras carutul pe scari(desi avem lift) un an si jumatate.Apoi tricicleta.Fobia vine din copilarie cand am ramas o ora blocata in lift.Pe intuneric.Deci nu liftului.

Lasă un răspuns