În "Străinezia"

image

Dacă vi se face dor de a petrece câteva zile pe-afară (din țară) și să nu vă depășiți bugetul, n-aveți decât să ajungeți în Ungaria românească. Covasna, Odorheiu Secuiesc, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc. Țară-n țară. Toate-un drac. Același drac. Doar ungurește auzi și „citești”, deci clar ești în „Străinezia”.

„Nem tudom” pe linie. ACEEAȘI linie. Un-te duci, un-te învârți faci exerciții de limbă. Română, nu maghiară, că doar nu te-oi apuca de altă limbă (să înveți) taman în concediu. Doar vrei relaxare. 

Pe pârtia de schi, la patinoar, la piscină sau spa, hotel sau aprozar (Doamne ferește să fie de colț că te-apuci pe acolo să joci mima ca să-nțeleagă unguru’ ce vrei să cumperi) întâi apare o ungurească „bună ziua” apoi o dulce tarăgănată schingiuită limbă română. Și tu repeți, și schingiuitorul/toarea cu un zâmbet cam înghețat pe buze repetă, fiecare pe limba lui. Tu te concentrezi, el/ea la fel. Și parcă ar fi o creștere exponențială, cu cât te taie pe tine transpirațiile să te faci înțeles cu atât îți explică el/ea mai alambicat.

Eu am mai fost în „Străinezia” acum câțiva ani. Da’ nu m-am lecuit. Am zis să-mi reîmprospătez memoria. Atunci m-a șocat o tânără de aproximativ 25 ani, de la recepția unui hotel. Am rugat-o să ne îndrume spre un restaurant deschis în zonă, în românește a eșuat lamentabil, s-a înroșit și bâlbâit și-am dat-o pe engleză. Și atunci slăvit fie D-zeul unguresc, am reușit să ne-nțelegem. Dar… am ajuns la McDonald’s. Măcar n-am murit de foame, după o zi de stat în mașină. Aveam forma unui scăunel când m-am dat jos, dar asta e altă poveste.

Anu’ acesta am auzit-o pe Andra reinterpretată în ungurește „Niciodată să nu spui niciodată”. De niște domnișoare, lângă pârtia de schi, dansând de zor lângă un pahar de vin fiert. Inofensiv aș zice eu. Iar un îngrijitor de cai repeta întruna cu o privire de om victorios că-mi poate vorbi în limba maternă „Cai, da, cai, daaa, caiiii…”. Eu doar l-am întrebat unde plimbă caii iarna, fiindcă grajdul mi s-a părut neîncăpător pentru nouă cai, iarna e lungă iar sănii sau măcar o căruță nu văzusem. Trebuia să beau și eu niște vin fiert. Mai multe pahare, sigur ne înțelegeam.

De-aia ador eu România. N-ai cum să te plictisești în ea. Te enervezi, te calmezi, râzi, plângi dar sigur nu te plictisești. 

Ce-mi place mie aici foarte mult? Gulașul. E atât de bun încât numai asta aș mânca. Și o ciorbă de fasole cu puțină afumătură. Și ceapă. Delicioase!!! Mănânci la prânz și nu-ți mai trebuie nimic până a doua zi la micul dejun.

Altceva eu…NEM TUDOM! :))

foto: targuldelasat.ro

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

36 thoughts on “În "Străinezia"

  1. Acum câțiva ani, eram în trecere prin Străinezia asta, când am avut un accident și am ajuns la spital, mai precis în jud. Covasna. Din fericire, medicii știau românește, dar tot mi-au pocit numele. 🙂 Și o tanti de vârstă venerabilă din salonul meu nu vorbea deloc românește, dar știa să mă cheme să o ajut când avea nevoie de ceva. :))
    Bine că nu am avut nevoie să stau decât 2 zile pe acolo și m-am întors la mine în Ardeal, păcat doar că excursia la Bucovina s-a anulat din cauza accidentului…

  2. Pe la Sovata, secuii sunt poligloți și știu cel puțin trei limbi. 🙂 Plus că am avut norocul de niște colegii unguri (în școală și la serviciu), de la care am mai furat din limbă, deci știu când sunt înjurat. 😉

  3. Sincer n-am niciun stres. Problema e la ei cu trecerea creierului de pe o limbă pe alta. Mai ales dacă e vorba de bani 😉
    Pentru restul, dacă avem mîini, ne-om înţelege noi.

  4. Eu ador regiunea autonoma maghiara, am facut multe vacante la ei, sunt oameni seriosi, serviciile ireprosabile si amgasit destul de multi care vorbesc si romaneste.Insa eu sunt flexibila si mai ales toleranta cu ei.Faptul ca serviciile sunt de calitate si atitudinea lor nu este una ostila, pentru mine cantareste mai mult decat faptul ca nu vorbesc cea mai pura romana.

  5. Eu nu calatoresc in „regiunea autonoma maghiara”, ca nu stiu unde se afla ca si localizare pe harta. Calatoresc des in Mures, unde oamenii vorbesc cel putin doua limbi, adica romaneste si maghiara. Maghiara nem tudom nici eu, dar niciodata nu a fost nevoie sa imi sun prietenii unguri sa imi traduca. Cuvintele de baza le stiu, adica injuraturi, paine si sa zic gulas. :)) in rest, totul este poveste. 😛

  6. Deci: ciorbă de fasole cu afumătură, îţi fac io în cea mai pură ardelenească ever. Şi ne înţelegem noi fără probleme.
    Dar altceva am vrut să spun. Acu’ mai mulţi ani, cu nişte prieteni, în Sf. Gheorghe. Ei au tot tinut-o langa că oamenii nu vorbesc româneşte, că nu înţeleg, că la magazin nu te servesc că nu pricep ce le ceri. Eu o ţineam pe a mea că n-are cum. Pariu? Pariu! Ni se face sete, apare în cale un magazinaş. Ei iau rapid hotărârea că e momentul să pierd pariul şi să le fac cinste când mă voi întoarce fără apă şi ce mai aveam noi nevoie atunci. Cobor, intru în magazin, dau bună ziua, nu primesc niciun răspuns de la niciuna din cele două doamne prezente. Le arunc o privire gen „da pe voi nu v-a învăţat mămica voastră să răspundeţi la salut?”. A crescut ambiţia în mine…. şiiiiii… am ieşit victorioasă cu tot ce aveam nevoie, spre surprinderea celor care mă aşteaptau rânjind. Abia după ce am băut primul suc plătit de ei, le-am spus că de fapt, nu, nu am conversat în româneşte cu doamnele ci, ce nu ştiau ei, era că magazinul, aşa mic cum părea de afară, era cu autoservire şi am pus pe tejghea tot ce am luat, fără să mai spun nimic, de ciudă că nu m-au salutat la intrare 😀

  7. Am fost si eu in Strainezia de vreo doua ori. Una dintre experiente a fost neplacuta – am intrat intr-un magazin unde am fost tratati cu spatele si vanzatoarele pareau ca nu intelegeau nimic din ce le spuneam, dar, sincer, asta mi se intampla si acasa, in orice mall. A doua s-a petrecut intr-o comuna uitata de Dumnezeu. Ni se stricase masina si a trebuit sa asteptam pana a venit copilul de la scoala, fiindca oamenii nu vorbeau o boaba de romana. Recunosc ca, in final, ne-au ajutat. Personal, am cunoscut la nivel de relatie apropiata o singura unguroaica, o prietena de-a maica-mii. Era o femeie admirabila, dar vorbea extrem de stricat romaneste, desi era de 30 de ani in tara. Ma privea cu mare drag si ma rasfata mereu, dar aveam o mare problema… De fiecare data imi oferea ceai, si nu de orice fel, ci cu „lamuie”. Nu intelegea niciodata de ce incepeam sa rad ca proasta. 😀 😀 😀

  8. Nimic nu ne separă, totul ne uneste…Acest TOTUL înseamnă ceea ce suntem în mod fundamental…FIINȚE, OAMENI, EXISTENȚĂ. Faptul ca ne discriminăm, că nu ne respectăm , că ne separă culoarea pielii, limba sau nația, ține doar de INCONȘTIENȚA cu care presupunem că traim…

  9. Inca n-am ajuns in Strainezia asta, dar merg destul de des in Ungaria si sa stii ca au inceput sa invete romaneste. Si-au dat seama ca vin bani multi de la romani, asa ca unii o rup destul de bine pe limba noastra. Asa ca eu nu cred ca au vreo problema cu trecerea banilor dintr-o limba in alta, cum zicea cineva mai sus :).

  10. roxana

    Mama îmi povestea ca în tinerețe si-a făcut stagiatura pe undeva prin Străinezia și stătea cu chirie intr-o cameră, împreună cu o colegă, la o unguroaică. Femeie de treabă, dar nu vorbea bine românește. Dimineața avea sarcină să le bată la ușa să le trezească, fetele o rugaseră căci ele n-aveau nici măcar un ceas deșteptător. Ciocănea molcomă la uşă și le zicea „Fetili, fetili, la voi s-a sculat?” Dacă ar fi fost băieți, vreau să cred că aveau ceas deșteptător.

  11. Da. Deci acolo au fost bulbucii ăia in bazin? Apropo, pe un vas de croaziera, o prietena de-a mea, angajata acolo, vorbea cu o tipa care venea din Odorheiu Secuiesc doar in engleza. Respectiva nu cunostea deloc limba romana. Daca ea se obisnuise cu ideea, ceilalti care stiau ca cele doua veneau din aceeasi tara nu pareau amuzati de situatie.

  12. Mergeam in tabere pe vremuri prin zonele menționate. Vad ca nu s-a schimbat mare lucru. Si acum imi amintesc cand ieșeam cu alti copii înlăcrimati toti ca „doamna” de la magazinul cu amintiri si vederi nu vrea sa ne servească sau sa ne vorbeasca românește…
    Insa cunosc persoane de naționalitate maghiara (tare dragi imi sunt de altfel si nu pt ca ma inteleg pe limba mea cu ei) care vorbesc perfect limba romana si chiar cu mult talent. Doar ca sunt bilingvi.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Evident că nu-i bag pe toți în aceeași oală, întotdeauna există și persoane cu mai puțin orgoliu și deschise la minte. Numai că nu e tocmai plăcut ca în propria țară să nu te poți înțelege în limba maternă cu un alt român, până la urmă.

      • Te inteleg perfect, Fabiola. Nu am trait experienta ca adult unde umilința si neputința simțite la varsta frageda nu ar mai fi prezente. Sigur si-ar face locul insa frustrarea, iritarea… Eu daca vin in tara as vrea sa aud limba maternă, asa ca evit sa ajung in zone unde s-a uitat lb romana. Pana si la Budapesta se chinuie sa imi vorbeasca românește ceea ce e bizar avand in vedere ca putem comunica in engleza… Mi-am mentionat prietenii de origine maghiara pentru stiu ca se poate si chiar cu excelenta, nu pentru ca ai fi generalizat tu. Doleanța ta e reala si fireasca. Te pup!

Lasă un răspuns