Kilograme acumulate? Un fleac…

image

Ce bine că a trecut Crăciunul, Revelionul și cu puțină răbdare și niște sfinți, căci mesele românilor au fost vandalizate în fel și chip iar ei au avut cel mai mare orgasm culinar din ultima vreme. Industria farmaceutică s-a războit în profit cu lanțurile mari de magazine alimentare și nu numai, iar gospodinele pot respira ușurate, au trecut cu brio încă un concurs viteză de gătit. 

Ce te faci în schimb cu kilogramele acumulate în plus? Bla-bla-urile valabile după fiecare astfel de perioadă sunt frecție la piciorul de lemn.

Uite aici sfat concret și mergi la sigur. Valabil pentru bărbați.

Te-mbraci cu juma’ de șifonier, te-ncalți cu șenilele de zăpadă, nu uiți cagula de vânt, căciula, gluga și vreo trei fulare împletite spic de grâu în jurul gâtului și ești gata pregătit pentru o plimbare în pas de voie pe afară, să zicem pe la soare. Că doar e iarnă și e frig, pardon ger. Pân-ai coborât treptele unei scări, deja simți un firicel de transpirație pe șira spinării, dar nu contează, tu ești un fel de Yetti sau pinguin la plimbare. Doar ochii sunt neacoperiți, să ratezi gropile sau vreun rahat, fără cozonac, de la vreun patruped dornic să-și scoată stăpânul la aer. Congelat.

Și când înveți și tu să mergi aproape normal, sună telefonul, pe care-l botezi cu numele tuturor sfinților pe care i-ai sărbătorit, că l-ai pus cu mare grijă în cel mai tainic buzunar. De la piept, bineînțeles. Și te gândești cine naiba are atâta răbdare și insistență să sune atât de mult timp, fiindcă îți ia vreo zece minute să ajungi la el și apoi să pui toate foile de ceapă înapoi pe tine.

Cum cine? Draga de nevastă, care pe un ton nu tocmai dulce, că doar a trecut vremea aia cu „De Crăciun fii mai bun, fii mai….” te ia la rost că n-ai răspuns în secunda unu. Mai contează ce vrea? Tu ești deja lac de apă. Aaa, da, să-ți miști fundul imediat până la alimentara de la colț, care sigur e deschisă (cum le știe ea pe toate, d-le) și să-i cumperi un bidon de apă plată. De cinci litri. Sau două. Că s-a terminat. Sigur vrea să se spele pe cap cu toți cei cinci litri. Sau zece. Că altă explicație logică nu găsești, doar te-ai aprovizionat înainte de  ospățul pantagruelic cu cel puțin trei bidoane de apă.

Ajungi la magazin în pas vioi căci nevasta vrea să fii rapid, deja șosetele și chiloții îi poți stoarce de apă, intri și ai impresia că ai greșit locul. Dacă n-ar fi rafturile cu marfă și vânzătoarele îmbrăcate ai zice că ai ajuns în saună. Fiindcă exact senzația aia o ai. Te-ntrebi dacă la armată ai făcut vreun instructaj de doar două secunde și ți-l mai amintești fiindcă nu vrei să stai mai mult. A, ai uitat, tu n-ai făcut armata. Și-atunci îți ia vreo zece minute să faci ce trebuie. Suficient cât să mai cari încă vreo doi-trei litri de transpirație îmbibată în hainele tale.

Ajungi acasă epuizat, murat mai ceva ca varza aia bună de la sarmalele alea douăzeci pe care le-ai mâncat și te gândești că tocmai ce-ai slăbit cel puțin un kilogram. Iar mâine când sigur uiți și ți se face chef (iar?) de vreo plimbărică pe afară, la vreo zece grade cu minus, te rogi ori să nu sune telefonul, ori să-l fi lăsat acasă.

Mișcarea asta de cel puțin 30 minute în fiecare zi, timp de câteva zile, depinde cât ține gerul cu tine sau nu și cât de binevoitoare e nevasta, te face să revii la formele de dinainte de Sărbătorile de iarnă. Și zău dacă nu dă rezultate.

foto: b365.ro

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

19 thoughts on “Kilograme acumulate? Un fleac…

  1. Am experimentat eu azi o metodă foarte eficientă. Cum afară a nins binițor, am tras-o cu sania pe Sara până mi-ai ieși sarmalele pe nas! 😀 Iar mâine mă așteaptă încă o repriză!!

Lasă un răspuns