Și-a mai trecut un an…

image

O singură direcție, un an în plus. Peste câteva zile vine încă unul și mai ales, unul nou-nouț. Plin de iluzii și speranțe. Că așa visăm cu toții, noul an să fie întotdeauna mai bun decât cel ce tocmai își dă obștescul sfârșit, deși întotdeauna e greu, dacă nu imposibil, să-l faci după bunul plac. 

2015 pentru mine este anul pe care n-aș putea să-l definesc, așa cum făceam de obicei. Sau să-l contorizez în bune sau rele. Aș putea spune că a fost un an plin. Cu de toate. Dar mai ales în trăiri și sentimente, acestea neputând fii trecute nici pe plus dar nici pe minus. Și din punctul ăsta de vedere aș putea spune că a fost un an bogat.

2016 pentru mine este anul în care nu-mi voi mai dori nimic, în afară de sănătate. Știu, sună teribil de simplu dar în același timp sincer. Nu voi mai fi în goana nebună după dorințe și visuri pentru că am observat că atunci când alergi mai tare, atunci te-mpiedici, cazi, iar ca bonus îți mai rupi și-un picior. Îl pui în ghips, îl repari și-o bună bucată de timp nu-l mai folosești așa cum ar trebui.

Mi-aduc aminte că pentru 2014 îmi propusesem s-o las mai moale cu stresul. Era singura directivă care mi-o trasasem riguros pentru noul an. Aiurea, mi-a ieșit doar vreo câteva luni, prin lunile de vară ajunsese la cote alarmante. Pentru 2015 îmi spusesem că n-are rost să-mi pun așa multe semne de întrebare. Murphy m-a aranjat bine, mi le-a triplat. Concluzia?

2016 este liber. De orice sarcină, obligație sau dorință. Îl las să-și spună cuvântul cum va considera el mai bine. Așadar nu voi mai trage nici o linie imaginară sau cu pix roșu pe hârtie, să adun reușitele sau să scad neîmplinirile cum recunosc că o făceam până acum. Pe noul an îl las să se nască, să crească, să se maturizeze și să-mi ofere tot ce are de oferit, apoi să-mbătrânească și într-un final să lase loc altuia.

Așadar, 2015 mulțumesc pentru tot, 2016 te aștept să vii!

foto: blog.paralela45.ro

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

19 thoughts on “Și-a mai trecut un an…

  1. Un 2016 plin de sanatate ca-i mai buna decat toate.Restul, mai usoare sau mai grele, le-om duce noi pe toate. Ah, si multa, multa veselie ca asa ne-ai obisnuit tu ! La multi ani !

  2. Asta înseamnă MATURIZARE, fapt ce n-are nimic în comum cu vârsta, cu învățătura…Este vorba de o integritate lăuntrică în care încetezi sa-i mai faci pe ceilalți răspunzători de suferințele, de neplăcerile pentru care ești răspunzătoare numai tu. Este de fapt o asumare a responsabilității.

  3. Of, dar ce repede a trecut și anul acesta! parcă ieri făceam pregătiri de revelion și…. gata, a trecut încă unul. Iar în oglindă descopăr tot mai multe fire albe…
    La mulți ani cu sănătate și numai bucurii la toată familia voastră! Și toate dorințele bune să vi se împlinească! 🙂

Lasă un răspuns