Micile bucurii ale vieții

imageMicile bucurii ale vieţii, pe ele trebuie să mizăm pentru a ne colora viaţa. Şi să le descoperim în fiecare zi. Să nu le ocolim, ele sunt prezente, doar să deschidem bine ochii pentru a le vedea. Nu v-am spus nimic nou până acum. Nu-i aşa? 

Mi-am amintit de o zi de-a mea cu multe, chiar multe astfel de bucurii. Şi chiar m-am bucurat de ele. Parol.

Dimineaţă. Îmi uit telefonul acasă, mă întorc după el. Alunec pe scară iar fundul meu se bucură din plin de muchia unei trepte. Beau o gură de cafea şi cineva îmi zice o vorbă de duh. Cafeaua nu mai are gust, dar eu mă bucur că am băut-o pe toată. Chiar mă bucur că am reuşit. Explic fiică-mii de trei ori că încă n-am elicopter şi nici nu ştiu a mă teleporta în cinci minute dintr-o parte a alteia a oraşului. Mă bucur că am răbdare pentru asta.

Chiar îmi face plăcere când stau la semafor de patru ori şi sunt claxonată că merg ca melcul. Şi chiar mă bucur că sunt calmă, în fond ce rost mai are că trebuia să fiu în urmă cu vreo cincisprezece minute înapoi la serviciu?

Mă bucur iar când în sfârșit îmi aud melodia preferată la radio, tot în mașină, vreau să o ascult cap-coadă iar una din buburuze, amândouă suferă de aceeași boală, o apucă vorbitul/întrebatul tocmai atunci. De ce atunci? Pentru că e momentul optim, EU TAC. Și e musai să-i răspund. S-a dus naibii plăcerea mea. Da’ mă bucur. Că aflu cine cu cine s-a mai certat pe la școală sau cât de multe teme au ele pentru a doua zi.

Iar de plăcerea unei sesiuni de shopping, cum să nu mă bucur? Mai ales iarna, în prag de sărbători când timpul parcă a intrat la apă, n-ai loc să parchezi o cizmă în parcarea mall-ului d-apăi o mașină iar înăuntru faci o saună gratuită și numeri steluțele de pe puloverul duduiei din fața ta când aștepți să-ți golești cardul.

Aș fi egoistă să nu mă bucur și de alte lucruri mărunte. Chiar neînsemnate. De exemplu cum ar fi să văd seara când ajung acasă că gunoiul e tot acolo, nu s-a dus singur, a refuzat cu desăvârșire să părăsească casa, îi e foarte bine la căldurică sau când fac un duș scoțian că de, e normal din când în când ca pielea mea să arate mai bine decât cea a unei veritabile găini de țară proaspăt jumulită?

Și cum foaie verde pelinel să nu mă bucur maxim de feisbucel? Când el e plin de motivaționale de-astea cu bucurii mici și mărunțele, de e lumea sătulă de ele?

Da’ eu chiar mă bucur. Că am putut să vă povestesc lucrurile astea cu un zâmbet sincer pe buze.

foto: pensionriskmatters.com

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

13 thoughts on “Micile bucurii ale vieții

  1. Mă bucur pentru bucuriile tale, chiar dacă în acelaș timp mă bucur că n-am aceste bucurii…Pănă la urmă fiecare cu…bucuriile lui, atâta timp cât acestea nu au criterii consfințite.

Lasă un răspuns