Clasica întrebare

imageDiscuție mamă-buburuza mare, în maşină pe drumul școală-casă. Eu pun veșnica și neinspirata întrebare de care toți copiii sunt sătuli (apropo, trebuie să schimb neapărat forma dar nu conținutul):

 Cum a fost astăzi la școală? 

Răspuns:

Nimic deosebit. 

Clasicul răspuns prin care nu afli nimic, dar absolut nimic din ce te-ar interesa. 

Numai că pe fiică-mea o rodea să-mi spună ceva. O simțeam. Sigur era ceva foarte important, altfel nu era puțin agitată. Și atunci aștept. Că sigur nu rezistă până acasă. Preia inițiativa și-mi zice:

Nu mă întrebi și altceva?

Mda, ce-aș putea afla? Hai să încerc.

– Te-ai îndrăgostit de cineva?

– Nuuu, mami…. încă! 

Deja mi-a captat toată atenția. Dar nu spun nimic. Trag aer în piept și aștept. Și tot aștept. Și ea nimic. Noroc că stau la semafor. Ea se tot foiește, caută habar n-am ce prin geanta de școală.

„Inspirată” cum e ea, când se face verde și trebuie să plec, îmi bagă un mănunchi de foi în față, cam lipite de nas, încât nu văd nici ce scrie pe ele, nici mașina din față. Țipă fericită de acoperă radioul și-mi sparge timpanul din urechea dreaptă:

– Am luat zeceeee la tezăăăă! La românăăă! 

Cred că a auzit și șoferul din stânga mea. Sigur. Cel din spate, nu, că a început să mă claxoneze că nu mă mișc. Cum naiba să fac asta când vederea mi-e opturată total și am rămas și fără auz? 

Înlătur delicat foile, plec de pe loc și mai apoi, într-o fracțiune de secundă văd cum un zece mare și curat tronează pe teza fiică-mii.

Mare reușită, mare bucurie, având în vedere că s-a stresat rău cu teza asta. 

Eu? Noroc că nu e fiică-mea îndrăgostită iar eu am văzul și auzul întreg.

foto: nasul.tv

 

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

17 thoughts on “Clasica întrebare

  1. Știu că nu sunt în trend, dar nu am acordat și nu acord importanță notelor…Nu doresc ca fetele mele să fie niște învingătoare într-o competiție fără sfarșit, de uzură. Le încurajez doar responsabilitatea, respectul, libertatea. Educația ne face să credem cfă viața este o luptă…și atunci devine astfel. Viața este bucurie, iar pentru asta trebuie să fii relaxat, tot ceea ce faci să faci cu bucurie. Competiția este stres, tensiune, conflict. Repet, recunosc, nu sunt în trend…

    • Da’ nici nu trebuie să fii. Ideea e că m-am bucurat pentru ea pentru că ştiu cât a învăţat şi cât şi-a dorit să ia şi ea un 10 în teză. Nici eu nu pun nici un fel de presiune pe ea, doar că îşi doreşte să aibă note cât mai mari.

      • De ce?! Nici eu în scoala si nici copii mei nu-si doresc note mari…cu toate ca se INTAMPLA sa le ia…Nici macar nu-mi spun cand iau vrun 10. Aflu, daca aflu, cu totul intamplator. Chiar zilele trecute era pe biroul celei mici un extemporal cu un 10. Mi se pare normal sa se mai intample asa ceva, cum normal este sa mai ia si o nota proasta…Repet, importanta este …BUCURIA, iar bucuria nu are scopuri, este scop in sine.

    • Exact! Nu am avut cum să nu mă bucur de bucuria ei, chiar dacă era vorba doar de o notă. Era atât de mândră, mai ales că au fost puțini de zece iar ea chiar a muncit. De altfel, nu mă dau nici eu în vânt după notele mari. Ea se pare că da! :)))

Lasă un răspuns