Serbare sau "stresare"?

image

Sezonul serbărilor se apropie și pentru unii părinți (majoritatea) este motiv de bucurie iar pentru alții, motiv de stres. Eu sunt la alții. Asta de câțiva ani. Am participat la foarte multe și încă n-am terminat.

La primul copil faci un adevărat spectacol, inviți la serbare bunica, bunicul, bona și pisicul. Sesiune foto, filmare, unghiul stâng, unghiul drept, lumina din față, lateral sau spate. Serbarea de Crăciun reprezintă evenimentul monden al anului și ești convinsă că s-a inventat numai pentru tine. Te dai peste cap de trei ori ca personajul pe care-l interpretează să aibă costumul scos din cutie, nou-nouț și cel mai cu moț. Dacă ești mamă de fată, deja faci niște cheltuieli inutile ca să faci să roșească de invidie și cele mai cerebrale mămici. Și ar mai fi multe de spus ce faci la primul copil.

Recunosc, nici eu nu fac excepție.

La al doilea însă, cazi uneori destul de ușor în extrema cealaltă. Și pe-asta am pățit-o. La ultima ședință cu părinții din an când ni se comunica ce rol va avea fiecare copil și MAI ALES ce costumație trebuie să aibă, eu am reținut doar atât „verde, rochiță, ceva pe cap, moț”. Super suficient. Rolul buburuzei mici? SPIRIDUȘ. Unul din cei opt spiriduși ai lui Moș Crăciun prezenți în scenetă.

Buun. Nu mă dau peste cap, nu cheltui nici un leu și îi pregătesc o rochie din tul în TOATE culorile, inclusiv verde (cum era să omit tocmai culoarea cea mai reprezentativă) iar pe cap îi pun o cordeluță cu un pampon mai mare decât capul ei, în ton cu rochița. Era adorabilă, un curcubeu din tul și zâmbet. Mult zâmbet. 

Serbarea. Momentul ei de glorie când intră pe scenă să-și spună rolul și să încânte audiența, alături de ceilalți spiriduși. Momentul meu… de șoc și groază (acasă de foarte mult amuzament) când buburuza iese în evidență mai ceva ca o vestă de polițai. Mai e cineva ca mine care nu știe că spiridușul are COSTUM ROȘU CU VERDE IAR PE CAP UN FES CU CIUCURE ÎN ACELEAȘI CULORI ???

Dacă până atunci eram mândră tare de costumația ei, acum nici o săgeată din privirile dezaprobatoare ale mămicilor nu și-a ratat ținta. Îmi dădusem obștescul sfârșit și eram cu tot cu scaun la subsolul teatrului unde se ținea serbarea. Cum de ce? 

Am stricat minunății de albume foto, filmări și mai știu eu ce, deși prestația artistică a fost bună. Dar pozele, ce te faci cu pozele ????

Lovitura de grație a venit chiar din partea buburuzei mici:

Mami, tu nu știai că spiridușul are costum DOAR din verde și roșu?

Acum, dacă mă treziți la 2 noaptea vă zic exact și câți nasturi sunt pe rochiță.

foto: emaramures.ro

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

17 thoughts on “Serbare sau "stresare"?

  1. :)) foarte tare postarea. Imi amintesc ca la scoala, cand terminam clasa a 4 a, am facut un mic „banchet”. Am plecat in excursie la doua ore distanta de oras unde aveam un fel de serbare. Ne ceruse invatatoarea sa ne luam uniformele scolare, sa fim toti la fel, sa nu cheltuiasca parintii, etc. Toti am fost la fel, cu exceptia unui coleg care a venit cu sacou rosu. In poza, el e in primul rand, mai ceva ca un Mos Craciun printre noi, restul care eram in bleumarin si putin alb.. Si acum dupa mai bine de 15 ani vad poza aia si ma pufneste rasul. Stiu, nu e incurajator :))

  2. Aproape ca nu-mi vine să cred ?! Ne alegem STRESUL ca mod de viață…Și de ce?! Dacă răspundem sincer la această întrebare…s-ar putea să ni se facă rușine. In ceea ce privește familia mea, o singură dată am fost la grădiniță ca să filmez serbarea uneia dintre fete. In rest…pas parol…
    Este adevărat că an de an mă duc ca Moș Crăciun pe la grădinițe. O fac de cca. 30 de an în fiecare an. Este o mare bucurie pentru toată lumea prezentă, dar mai ales pentru copii. Deja SUNT Moș Craciun și acum mai am puțin pana la întalnirea cu copiii. Este un regal, un eveniment curat al bucuriei celei mai pure, cu adevărat o SĂRBĂTOARE.

    • Pentru mine e un stres pentru ca trebuie să caut costum, bani de serbare, bani de cadou, etc…am peste 45 serbări la activ și chiar m-am săturat. De n-ar fi bucuria lor la mijloc aș zice „pas” imediat!

      • Cred că pentru bucuria copiiilor putem face mai mult din ce chiar ar reprezenta o bucurie pentru ei.. De fapt este o modalitate prin care pedagogii(?!) isi afirmă ambițile pe spinarea copiiilor și banii părinților.

  3. Ha, ha! Am râs cu lacrimi! Ai un umor teribil, când povesteşti păţaniile tale. Până la urmă n-ai greşit nimic, fiecare face ce poate. Cât priveşte strădaniile (uneori exagerate) ale mămicilor pentru puii lor, ai mare dreptate, căci am văzut şi eu la consoarta mea acelaşi lucru, pentru ultima serbare, despre care am pomenit săptămâna trecută. Eu nu m-aş fi agitat în halul ăsta pentru…. 5 minute cât a durat numărul lor. Dar dacă mama voia ca mândra ei să fie cea mai moţată…
    Tocmai ce am aflat că urmează o nouă serbare, cu alte costume! 😀
    Numai bine şi un weekend frumos la toată familia voasră!

Lasă un răspuns