Declarație de dragoste

image

Nu, nu este vorba de o declarație proprie și personală și am stat mult să mă gândesc dacă o fac publică sau nu. Am ales să nu, dar voi vorbi despre  ea, fiindcă de la ea a pornit gândul meu despre cum ne educăm copiii în a-și exprima sentimentele.

Buburuza mică e îndrăgostită lulea de un coleg de clasă. Dragoste inocentă de copil care te face să-i acorzi atenție mărită băiatului, să te joci cu el, să-l lași să-ți folosească toate creioanele colorate, cariocile și mai ales stiloul acela pe care nimeni n-are voie să-l atingă iar el, dacă treaba e reciprocă, să tragă fetița de codițe sau să împartă o portocală cu ea. Dacă nu, să râdă de ea sau să nu-i acorde nici cea mai mică atenție. 

Buburuza a ales să-și exprime sentimentele în scris, printr-o scrisoare la care a muncit ceva, accesorizată cu multe inimioare roșii și un mare Te iubesc!

Mi-a cerut părerea tot timpul, m-a rugat s-o ajut să o scrie corect fiindcă destinatarul este copilul care ia 100 puncte la toate concursurile, conținutul însă a fost numai opera ei, eu n-am avut nici cel mai mic amestec. Nu am oprit-o în a se exprima așa cum își dorește, nu i-am tăiat nici elanul, am lăsat-o să facă cum consideră ea de cuviință, însă am fost atentă nici s-o încurajez sau s-o influențez în a folosi expresii de oameni mari sau cuvinte prea pompoase pentru vârsta ei.

Și-a pregătit scenariul cum să i-o înmâneze, numai că rezultatul nu a fost cel scontat. Puțină dezamăgire și niște lacrimi care s-au evaporat imediat până seara. Probabil luna viitoare va redacta alta, pentru alt băiat.

Scrisoarea însă a ajuns pe mâna părinților a căror reacție m-a cam șocat. Pe lângă faptul că gestul li s-a părut total deplasat, cireașa de pe tort a fost concluzia lor „Dacă de la vârsta asta fac așa, mai încolo ce vor face?” Aș fi vrut să-i răspund părintelui în cauză simplu și sec „SEX!” dar nu era nici conjunctura potrivită și nici persoana care să guste gluma mea.

 Copiii au uitat imediat, făcând loc altor întâmplări dar noi părinții, le băgăm pumnu-n gură pentru a nu-și exprima liber sentimentele și trăirile? Pentru a deveni mai târziu adulți închistați și nesiguri în a fi ei însăși? În a-și exprima sincer și într-un mod foarte frumos sentimentele chiar cu riscul de a nu fi reciproce? Bine că ne bucurăm și ne fălim cu stiva de diplome și premii, dar de sufletul lor uităm să ne ocupăm. 

Eu prefer ca fetele mele să aibă aripile bine întinse în zborul vieții lor decât strâns legate, încât doar să admire de la sol albastrul cerului.

P.S. Am aflat că ar mai fi și alte admiratoare ale băiatului în clasă. Măcar buburuza mea a avut curajul să-i scrie și să-i dea scrisoarea.

foto: instilbarbatesc.ro

 

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

15 thoughts on “Declarație de dragoste

  1. Nimic nou sub soare. Educația, bat-o vina, este o stafetă otrăvită, care se predă de la o generație la alta cu încăpățînare. Din păcate. Nenorocirea este ca părinți greșit educați vor educa la rândul lor copii. Este un cerc vicios.

  2. Hi-hi! Amuzantă povestioară. Am şi eu una. Pe la 22 de ani m-am îndrăgostit de o femeie de 26 de ani care avea un copil de 5. Eu am crescut în mare parte fără părinţi , în cartiere mărginaşe şi mi-am primit educaţia de la borfaşii. Dat fiind faptul că iubesc copiii în general nu m-au deranjat comentarile „tovarăşilor”(bă fraiere crşti copilul altuia etc),pentru că ştiam că viziunile lor sunt limitate,ca să o spun blând. În fine,după cum ziceam ,eram învăţat să fiu direct ,diplomaţia îmi provoca scârbă . A trebuit să merg la o şedinţă de la grădiniţă în locul partenerei( o grădiniţă de fiţe ,unde erau numai copii de baştani) . Problema era următoarea: o fetiţă dulcică îi incita pe băieţei să îşi bage mâna în chiloţeii ei. Văzuse la sora ei mai mare . Ale (fiul meu) a fost primul. Acum toţi idioţii vroiau să expulzeze fata şi să pedepsească copiii într-un anumit fel . A ajuns rândul meu să vorbesc, m-am ridicat cu şapca în cap, un tricou 3XL, blugii largi stil hip-hop pe mine şi i-am întrebat : Da voi nu făceţi la fel când eraţi mici? Un val de indignare a luat fiinţă şi inchiziţia a fost repusă în putere. Dar înainte să mai comenteze ceva le-am zis : Să nu uităm că suntem în primul rând animale,inteligente ,dar animale. Şi vă convine sau nu avem instincte , care sunt fixate de mii de ani de evoluţie în creierul nostru. În plus trăim într-o societate în care dacă deschizi televizorul la 12:00 ,poţi vedea sâni şi femei aproape goale fără probleme.În plus din punctul meu de vedere sexul e ceva frumos ,dacă e făcut cu cap . Ar trebui să ne învăţăm copiii cum să se protejeze de boli ,nu să nu facă sex,pentru că vor face oricum ,cum am fpcut şi noi la rândul nostru .

  3. Ha, ha! Simpatică foc, Buburuza ta mică! Păi dacă ei i-a plăcut băiatul cel deştept din clasă, aşa a ştiut ea să-şi exprime sentimentele. Şi a făcut-o simplu, sincer şi atât de frumos, cum numai copiii ştiu să o facă. Şi o fac din toată inimioara lor, nu în modul „complicat” de mai târziu. Da, se pare că părinţii băiatului au uitat că au fost şi ei copii şi poate că s-au jucat „de-a mama şi de-a tata” sau „de-a doctorul”! 😀
    Cel mai important este că eşti alături de ea, că o înţelegi şi că îi vorbeşti de fiecare dată. Este minunată o asemenea relaţie strânsă, dintre copii şi părinţi.
    O duminică frumoasă! 🙂

  4. genul de parinti care s-au nascut adulti…si asteapta senilitatea batranetii (pleonasm) ca sa guste copilaria! frustrari adunate din copilarie si o tona de ipocrizie…pe care le vor transmite si progeniturilor…cam astea le sunt limitele.

Lasă un răspuns