Decalogul meu

Naiba m-a pus să umblu în tolba cu amintiri dar mi-a plăcut tot ce am redescoperit. Jurnale, flori presate dar cu miros intact, multe scrisori parfumate, rujate, mâzgălite, unele din doar câteva cuvinte, altele adevărate bucăți de suflet așternute pe foi îngălbenite, vederi, felicitări de pe vremea când încă se mai trimiteau prin poștă. Invitații de la propria nuntă, mărturii, bomboane, bucăți de dantelă, primele ecografii cu buburuzele mele, un moț (al cui o fi?) dar și carnete de note, diplome. Am redescoperit emoții și-un zâmbet șters în colțul gurii. Toate astea parcă au aparținut  altei persoane, nu mie, cea de acum.

Cel mai tare m-a amuzat când am descoperit într-o agendă cu tot felul de însemnări, decalogul meu, cel al unei puștoaice de numai 16 ani, ce aparținea unei generații proaspăt ieșite din comunism, atât aveam când l-am scris. Credeam cu tărie în cele zece porunci și încă mai cred. Habar nu am de ce le-am scris atunci, când mintea mea era făcută doar pentru visare de Feți Frumoși și invidie pe noutățile vestimentare ale colegelor mele de liceu, dar știu sigur că ele au fost etalonul meu în viață, chiar dacă uneori am mai trișat.

Recitindu-le acum, admir adolescenta care și-a trasat asemenea directive de viață. Și poate că asta ar trebui să aibă în vedere o parte din adolescenții de azi.

image

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

14 thoughts on “Decalogul meu

  1. si tu mai crezi in Mos Craciun? ca sa se schimbe balanta, la tinerii de azi, e nevoie de mai mult decat de superficialitate. desi imi sunt dragi, si cred in ei…cred ca e greu sa-si redefineasca valorile, cand traiesc intr-o „concurenta acerba”, legata de tot felul de nimicuri!

  2. Foarte frumoase amintiri! E minunat că le-ai păstrat. Uite ce principii frumoase de viaţă preţuiau adolescenţii acelor generaţii. Iar faptul că ţi-au fost călăuză în anii ce au urmat, înseamnă tare mult.
    Foarte frumos scrisul tău de la acei ani.
    Numai bine! 🙂

Lasă un răspuns