Isprava buburuzei mari

Girls Kick Balls 36 x 48 cm

Fiecare cioară își laudă puiul. E normal să fie așa, al ei e cel mai cel. Puiul meu mare de cioară m-a amuzat săptămâna trecută și m-a făcut să fiu mândră de ea prin atitudinea ei, deși eu nu am învățat-o niciodată să reacționeze așa.

La prima oră a dimineții, proaspăt lăsată la școală, cu ochii încă un pic somnoroși și părul nu în totalitate pieptănat este luată prin surprindere de un coleg cu chef de glumă nu prea inspirată. Nici nu apucă să intre în clasă când împielițatul cu pricina o prinde de braț, o imobilizează și o amenință cu un cuțit de jucărie, așa, în spirit de Halloween (ah, cât urăsc „sărbătoarea” asta importată, iar eu nu prea urăsc mai nimic) spunându-i că asta e ultima ei zi din viață și să se pregătească să moară.

Fiică-mea se enervează rapid, n-are ea chef de de-astea așa de dimineață (aici e leit mă-sa) și aplică o schemă simplă dar extrem de eficientă de a-și dezarma complet nepoftitul. Dragul de el, s-a pus cu cine nu trebuia! Știți, ea n-are nici o treabă cu fotbalul dar acum a lovit „mingea” ghinionistului pardon, la plural, cu o precizie demnă de invidiat și de Hagi.

Lui Prâslea cel Șmecher i-au ieșit nițel mai mult ochii din orbită și a întrebat-o pe o voce mai mieroasă de data asta:

– Nu puteai să dai și tu mai încet?

De răspuns n-a mai avut parte, ea s-a întors frumușel pe călcâie și și-a văzut de drum.

Acum, eu sunt total împotriva violenței fizice în școală și nu numai, niciodată nu i-am spus să răspundă cu agresiune, probabil a văzut prea multe filme de adolescenți sau pur și simplu instinctul ei de apărare s-a activat brusc. Tehnici de autoapărare nu am învățat-o, deși în jungla asta în care trăim nu cred că i-ar strica să știe câte ceva. Ideea e că atunci când e călcată pe nervi și prinsă la înghesuială reacționează ca atare.

Pentru o perioadă de timp și-a securizat spațiul personal pentru că isprava a fost văzută și de alți colegi care cu siguranță țin foarte mult la „bagajele” lor.

Îmi povestea pățania ei în maşină, când am luat-o de la şcoală şi parcă aş fi lăudat-o dar şi certat-o în acelaşi timp. M-am mulţumit doar s-o ascult de data asta.

foto: www.turnerfinearts.com

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Isprava buburuzei mari

Lasă un răspuns