Luni, început de săptămână

volan1

Cu mine funcţionând la jumătate din capacitate încep săptămâna. Şi ce ţi se poate întâmpla când încă mai ai amintirea patului moale?

Nimic deosebit. Doar să intre o duamnă în tine, cu maşina, mai cu capu-n nori decât subsemnata în timp ce-şi aducea buburuzele de la şcoală. Mi s-a întâmplat la o intersecţie din cartierul meu, aproape de casă, zonă unde unele străzi au prioritate de la un cap la altul iar pe celelalte, perpendiculare, trebuie să te opreşti din 50 în 50 metri. Eu, pe strada cu prioritate, duamna pe cea cu opriri dese. Pe-asta a ratat-o. Am frânat brusc dar ea tot s-a proptit în mine.

Ştiţi ce fac prima oară două femei când se lovesc (asta dacă nu sunt cu nervii praf şi se apucă de coafat una pe alta)? Îşi sună consoartele. Asta dacă au. Dacă n-au, sună pe cine le e mai îndemână. Sună. Sunt curioasă, bărbaţii fac la fel?   

Îmi sun şi eu soţul să-i spun vestea cea grozavă. Şi îi spun aşa, foarte calm:

Dragă, sunt aproape de casă, a intrat o duamnă în mine, stai liniştit că suntem bine, noi şi maşina!

Cum naiba o suna asta, că tocmai ce am avut un accident, buburuza mică s-a speriat şi a început să plângă iar maşina e bine mersi?

Da, exact aşa. M-am dat jos şi am constat cu bucurie că maşina mea n-avea nici cea mai mică zgârietură. Fac ochii cât cepele. Unde dracu a intrat zăluda asta de eu n-am nimic? Că ne-a zdruncinat niţel. Ei bine, a intrat în roata mea din faţă. Janta arăta de parcă cineva a vrut să facă sculpturi abstracte pe ea, cauciucul intact. Mă uit şi la maşina nefericitei. Pagube considerabile, tot „botul” maşinii şifonat bine. Plus un far spart. Îmi zic că noroc din ăsta, mai rar să am. 

Duamna în cauză e în stare de şoc. Aproape că nu vorbeşte. Eu îi zic să stea liniştită că se mai întâmplă. Se şochează şi mai tare când constată că am doi copii în maşină, copii care acum sunt ca două icoane. Doar se uită la mine. Până atunci parcă avuseseră pauză la vorbit o săptămână.

Continuarea? Mai amiabilă decât scrie la lege. Adică n-am fost la poliţie că rămânea fără permis cu siguranţă şi n-am avut nici o pretenţie financiară pentru janta mea. Deşi mi-ar fi plăcut una nou-nouţă. Dar n-am avut inima să-i pretind ceva în condiţiile în care maşina ei nu cred că valora mai mult de 1000 euro iar janta mea, una nouă costă…nu mai contează. I-am dat numărul meu de telefon şi atât. Mi-a mulţumit şi ne-am despărţit.

Mi-am întrebat buburuza mare mai târziu dacă am înjurat la volan. Ea zice că am fost curios de calmă. Şi eu mă mir de mine. În urmă cu ceva ani la un semafor, drum în pantă, duduia din faţa mea şi-a ridicat piciorul de pe frână şi s-a proptit în maşina mea, rupându-mi suportul de număr. Mi l-am adunat de pe jos şi am făcut-o să mi-l plătească la suprapreţ. Atât de calmă am fost. 

Cu siguranţă, de la răceală mi se trage.

Hai, să am o săptămână nebună!

foto: onlinereport.ro

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

14 thoughts on “Luni, început de săptămână

Lasă un răspuns