Londra, cu bune și rele

12088050_905233992847653_8839051172432021422_n

Da, am reușit-o și pe asta, cu ajutorul soțului bineînțeles. Și anume să văd Londra. O destinație turistică ce nu trebuie ocolită, măcar o dată în viață. 

Nu o să vă dau informații despre punctele de atracție turistică, pe care oricum le găsiți din belșug pe net, ci doar o să vă povestesc ce mi-a plăcut sau nu. Sau ce pățanii am avut eu. Căci la mine trebuie să fie și din astea. Neapărat.

Prima demnă de notat a fost cea din avion. Am avut un năzdrăvan de copil, la două rânduri depărtare care a urlat tot zborul. Adică vreo 3 ore, o nimica toată. Maică-sa îl liniştea în stilul ei, foarte original de altfel: „Florinele, taci din gură!”, „Da’ ce ai Florinele, de ce plângi?”. Eu mă gândeam cum naiba în trei ore nu-i vine vreo idee strălucită să avem şi noi parte de ceva linişte. Nu mă înţelegeţi greşit şi eu sunt mamă, iar buburuzele mele au zburat cu avionul de la 8 luni, dar nici una n-a dat vreo reprezentaţie demnă de ţinut minte pentru că mi-am luat diverse chestii de distras atenţia. Şi de nederanjat lumea. În fine, data viitoare când mai zbor o să-mi iau dopuri de urechi.

Ajunşi la hotel, o nouă surpriză. Netul era disponibil doar contra cost, iar în a doua noapte de cazare, cei cazaţi în camera vecină (nişte studenţei după mine) s-au hotărât să dea o petrecere ad-hoc, chemând şi alţi petrecăreţi, totul pe fond de muzică house, râsete şi vorbă care să acopere muzica. Mă simţeam ca şoricelul Jerry care dansa cu tot cu patul lui, în timp ce Tom se distra alături cântând şi dansând. Credeam că numai la Românica noastră pitorească se întâmplă aşa ceva, da’ uite că se poartă şi pe la case mai mari. Când m-am hotărât să sun la recepţie, s-au potolit şi ei.

Am văzut aici oameni de culoare cât să-mi ajungă pentru mult timp de acum încolo. De fapt, este o lume atât de pestriţă, încât nu ştiam la ce să mă uit mai întâi, la oameni sau la clădiri. La sandale sau la cizme. Culori de păr nu mai zic. Buburuza mare ar fi fost invidioasă. Unele fete aveau trei sau patru culori ţipătoare în cap, adevărate curcubee umblătoare.

Mi-a trebuit ceva să mă acomodez cu trecerile de pietoni, mai mereu dar nu întotdeauna trebuia să mă asigur întâi din partea dreaptă, apoi din stânga. Noroc că scria pe jos look right sau look left.

Mi-au plăcut veveriţele din parcurile publice, erau foarte prietenoase, veneau lângă tine să le hrăneşti dacă asta doreai. 

Mi-a plăcut Londra în sensul că au ştiut să-şi conserve istoria foarte bine, am văzut clădiri vechi de sute de ani între coloşi de sticlă şi beton. Şi mi-a mai plăcut că au respect pentru toţi oamenii, indiferent de culoare sau handicap fizic. Şi un sistem educaţional foarte bine pus la punct, nu degeaba majoritatea tinerilor români care vor studii în străinătate, aleg ca primă opţiune Regatul Unit.

În rest, mă bucur că mi-am luat încălțări comode pentru că la ce maraton am făcut pentru a vedea cât mai multe doar în trei zile, nu aș fi putut altfel.

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

2 thoughts on “Londra, cu bune și rele

Lasă un răspuns