Cum îmi mai pierd nopțile

image

Era o vreme când pierdeam nopțile fără să le contabilizez. În schimb contabilizez și acum amintirile plăcute de atunci.

Ascultam muzică până toceam banda casetei (da, am apucat vremea aia când muzica se asculta la casetofon și săream la următoarea melodie derulând cu un creion banda de pe casetă). Petreceam cu gașca. Băteam discotecile de la un capăt la altul. Majorate peste majorate. Plimbări sub clar de lună. Săruturi furate sau date cu dragă inimă. Perne udate cu râuri de lacrimi până noaptea târziu. Scriam în jurnale, le am și acum. 

Nu, nu învățam noaptea cum era moda printre unii dintre noi atunci. O preferam trăirilor adânci.

Acum contabilizez nopțile pierdute. Sunt puține.

În schimb le pierd altfel. Mult mai responsabil dar la fel de intens ca atunci. Tocmai pentru că știu că sunt câteva și nu vreau să le pierd aiurea. 

Citesc, scriu pe acest proiect de suflet numit blog, urmăresc un film bun, chiar dacă e la oră târzie, întorc niște clătite în pat din cauza grijilor cotidiene. Tot pierdut de noapte se numește și asta.

A, și le mai pierd într-un fel unic. În fiecare seară, după ce adoarme buburuza mică mă duc în patul matrimonial. Numai acolo mă odihnesc cel mai bine, lângă soțul meu. Numai că de la o vreme mă simte de fiecare dată când mă ridic din patul ei, se trezește și nu mă lasă să plec. O adorm la loc și fac niște scheme logice ca să plec într-o liniște desăvârșită. Nu-mi iese fiindcă patul scârțâie. La fel și parchetul unde calc. Iar eu mă încăpățânez să reiau adormitul și plecatul. Și uite așa se face câteodată ora 1. 

Fiecare are farmecul ei sau cum spunea cineva, ăsta e farmecul vieții.

foto: spynews.ro

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

8 thoughts on “Cum îmi mai pierd nopțile

  1. Cum imi pierd eu noptile? Citesc pana la miezul noptii bloguri, ma mut la televizor pentru o ora, apoi deschid cartea… La 6-7 dimineata ma trezesc dorindu-mi sa fie seara, sa mai pot dormi o clipa. :)))

Lasă un răspuns