Botez modern

image

Am fost la un botez în acest weekend. La aceeași biserică unde au fost creștinate ambele buburuze. Doar părintele a fost altul, în rest am retrăit pentru moment amintiri dragi mie. Emoții multe, căldură pe măsură.

În sfârșit s-au destupat preoții la cap. Sau mă rog, măcar cel/cei de față. A fost foarte delicat cu mica bebelușă, a introdus-o încet în cristelniță, apoi cu o mână a udat-o pe cap. Nu tu scufundări subacvatice, mișcări de sumo sau wrestling cu bietul copil, care oricum cred că are un discomfort de la atâta lume călare pe el până la împachetat, despachetat de cel puțin trei ori. Noroc că acum, fiind vară, operațiunea asta e mai rapidă, și nu necesită mult efort, iar nașa în cauză era cu experiență.

Așa că toată slujba aferentă cu dezbrăcat, scăldat, îmbrăcat și puțin de dănțuit în jurul mesei n-a durat mai mult de jumătate de oră.

Acum derulez puțin timpul înapoi și-mi amintesc perfect cele două momente puțin tensionate (la mine). Momentul scăldatului, coșmar sau nu al oricărei proaspete mămici.

La prima buburuză, deși cărasem de acasă un bidon cu apă fierbinte, să mă asigur că nu va avea parte de un duș scoțian, și-a primit botezul brusc, rapid și într-o apă rece, având parte de două scufundări. (Acum îmi explic de ce la plajă îi place maxim să stea în apă și să se bage cu capul la fund). Ea fiind un pic răcită, disconfortul a fost pe măsură, a început să urle ca din gură de șarpe, să-și arate plămânii bine dezvoltați sau să încânte niște babe invitate, care spuneau că așa e sănătos, să se facă auzită. Eu aveam inima mică, mică și nu știam cum s-o liniștesc mai repede. 

Morala buburuzei 1? Fică-mea s-a răzbunat atunci pe preot, făcând pipi la el în palmă, iar acum vă zic sigur că știe foarte bine să se facă auzită, înțeleasă sau convingătoare, mai ales când își dorește ceva.

La a doua buburuză, lucrurile au fost mai liniștite. Scufundarea a fost mai domoală, drept pentru care ea nu a scos nici un sunet, de a șocat întreaga audiență prin lipsa lor. Eu mă pregătisem suflește pentru ceva țipete, dar când am văzut cât de inocent se uita în ochii preotului în timp ce cu o mânuță se ancorase bine în barba lui, mai că mi-a venit să țopăi de fericire. De data aceasta nu prea am avut babe satisfăcute. De fapt, nu prea le-am avut prin preajmă.

Morala buburuzei 2? Fără răzbunări, că nu-și aveau rostul, iar acum e cea mai puțin vorbăreață din familie. Bine, nu cred că-l întrece pe ta-su. El e campionul.

Morala mea? Dacă ar fi să mai repet figura cu botezul fetelor mele, aș trece imediat la catolicism, acolo lucrurile sunt cât se poate de decente. Aaa, și s-ar putea să scap eu sau alții, de soborul de preoți prezenți, de zici că-i nuntă, nu botez.

foto: shopping.flu.ro

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

12 thoughts on “Botez modern

  1. Ritualurile ortodoxe sunt de+a dreptul…păgâne. Fie că este vorba de exorcizări, de botezuri, inmormântări, boboteze, de târâşuri prin jurul bisericii, de pupatul şi frecatul de moaşte si de veşmintele preoţeşti. Ce vrei, la un popor ultra-balcanic a cărui speranţă a mai rămas la cel de sus…la ce să ne aşteăptăm?!

  2. 🙂 aici nu e cu scufundari acvatice. Americanii fac ceva ce se numeste baby dedication, in care nenea popa ia bebele in brate, se roaga tata ,apoi mama, apoi bunicii (daca-s prezenti) si apoi nea popa zice el ce are de zis din biblie si gata. Totul dureaza 20-30 min,depinde cita familie sta la coada la rugat. 🙂 Nu stiu cit de bine le-a picat alor mei ca n-am ales sa facem botez traditional ortodox , dar s-au facut cu ideea ca io-s mereu mai cu fundul in sus si fac lucrurile altfel.

Lasă un răspuns