Toată lumea cască, în virtutea inerției prin simpatia declanșată de o persoană pe care o vezi făcând acest lucru, din plictis, de oboseală. Măi, dar să caști că ești deocheat, pentru mine e prea mult.

Apoi să-ți treacă în secunda doi, când vreo babă atotștiutoare îți scuipă în față și în sân ca să alunge spiritul necurat care a pus gheara pe tine, e deja minunea minunilor. Ce n-am văzut și nici nu voi mai vedea.

Din păcate (sau fericire?), am fost martora unei astfel de situații.

Azi n-am putut sta de vorbă cu cineva, din cauza căscatului. Da, da, ați auzit bine, persoana respectivă, un tânăr de 25 ani, nu putea să vorbească cu mine fiindcă avea o viteză amețitoare de căscat, trei bucăți în doişpe secunde. Nici nu termina bine, că se și lansa într-unul nou. Eu mă uitam stupefiată fiindcă efectiv n-avea timp de scos un sunet. Doar cel caracteristic fenomenului. Avea ochi în lacrimi, palid și doar dădea din cap, semn că da sau nu. Toată povestea a ținut mai bine de jumătate de oră, timp în care i-am recomandat tot felul de remedii mai mult sau mai putin ortodoxe. Efect zero.

  Am chemat în ajutor și baba fermecată aferentă, dar cum subiectului nu i-a plăcut numărul de crețuri de pe fața ei, plus că masajul din cap îl oripila, efectul nu a fost cel scontat. M-am gândit să-l sperii, să-l gâdil, să-l șochez sau să-i trag vreo zece palme, una cred că nu era suficientă. Dacă nici așa nu reușeam, voiam să apelez la Wikipedia, să mă informez asupra metodelor de resuscitare în cazul în care leșină. Eu așa credeam, că asta e următoarea fază. Fiindcă nu puteam înțelege cum poți să caști în așa hal, să nu poți să faci o pauză între căscaturi. Sau să articulezi un cuvânt.

Și ca să vezi, după ce am epuizat toate soluțiile, unele nepuse în practică, interlocutorul meu a încetat brusc. Așa de brusc, că am crezut că a rămas fără aer, deși îl aspirase lacom pe tot din încăpere în ultimul interval de timp.

Doamne apără și păzește! Să scuip în față, în spate, la stânga sau la dreapta? Sau asupra celui năpăstuit, eventual după ce am consumat o salată sezonieră cu multă… ceapă? Trei pași înapoi, călcând cinci persoane pe șlapi sau fuguța înainte dându-mă de-a rostogolu’ pe scări? Grea decizie. Poate mă lămuriți și pe mine.

foto: ticataca.ro

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Tic-tac, tic-tac - 30 decembrie 2020
• Biletul meu de amor - 17 noiembrie 2020
• Dintr-o oarecare toamnă - 11 noiembrie 2020