O zi de plajă perfectă!

Da, azi am avut şi eu, în sfârşit, o zi de plajă perfectă! Pentru că a fost în timpul săptămânii. Ăsta e secretul, pentru noi, constănţenii. Parcare liberă, şezlong liber lângă apă, plaja mai aerisită, fără răcnete sau plâns de copil mic, muzică în surdină.

Şi spre deliciul meu, am reuşit să termin cartea pe care o luasem cu mine, aşa într-o doară, nu-mi făceam vise că m-ar lăsa buburuzele să citesc. Au fost încântător de drăguţe cu mine, nu m-au solicitat foarte tare, drept pentru care am reuşit  şi eu s-o termin! Mare bucurie pe capul meu, nici nu mai ştiu de când nu am mai citit o carte pe plajă. A, ba cred că da, din…liceu!

M-am ridicat de pe şezlong la un moment dat de prea mult stat. Nu credeam că o să ajung în stadiul ăsta, mi se păreau nişte timpuri aşa îndepărtate…Visam la ele de când erau fetele mici, mici. De când nu credeam că voi mai sta vreodată pe scaunul din faţă al maşinii, voi dormi o noapte cap-coadă sau împingând la căruţ, voi privi cu jind la părinţii care se plimbau prin parc ţinându-se de mână, iar copiii alergau fericiţi pe lângă ei. Sau tabloul meu şi mai frumos, toţi făcând ture pe biciclete prin parc. E, uite că m-a pocnit şi pe mine fericirea asta, şi fir-ar să fie, eu câteodată nu o conştientizez. Azi însă, da. Şi sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile bune din viaţa mea.

Pe buburuza mare a chinuit-o tare talentul să facă un zid de apărare. Ceva, ceva, i-a reuşit! 🙂

11749331_869688519735534_2137019995_n

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

17 thoughts on “O zi de plajă perfectă!

  1. Eu tocmai m-am intors de la Costinesti si deja imi e dor de mare. Am stat o saptamana si tot nu mi-a ajuns, chiar daca mi s-au ars umerii si m-am bronzat cu „model” cu dungi de la pantalonii scruti pe care i-am purtat in cele 10 minute cat ma intorceam la locul unde eram cazata. La anul nu mai pup eu plaja, gata! Am bac, am admitere… Daca trec cu bine de examene, poate reusesc sa ajung si pe la mare, desi nu prea cred (no tengo di nero…).

Lasă un răspuns