După… 20 ani

Mi-am zis să revin cu impresii despre acest evenimentfiind important pentru mine.

Așa că m-am gătit eu prună, mi-am tras niște tocuri în picioare și direct la petrecere. În graba mea, fiindcă eram în întârziere, am reușit înainte de a mă sui în mașină să-mi prind un toc într-un grilaj metalic şi să-i trag o julitură „perfectă”. Altele poate s-ar criza, dar eu n-aveam timp de așa ceva deși bine nu mi-a picat pentru că erau tocurile mele preferate, foarte înalte, dar în același timp foarte stabile.

Așa că am șofat până la petrecere cu un picior încălțat și unul descălțat, cu gândul că în parcare îl repar eu în vreun fel. Acolo altă „surpriză”, parcarea plină, am găsit fericită un singur loc gol și nici bine n-am parcat că a și venit la mine un băiat să-i plătesc parcarea. Culmea, parcarea restaurantului, dar ce mai e normal la noi? Să mă crizez? Nuuu… Plătesc, repar tocul oarecum, și în sfârșit pășesc calmă spre terasa restaurantului unde colegii mei erau deja prezenți.

A fost frumos, ne-am simțit foarte bine, m-am pupat mai ceva ca la nuntă sau botez cu cei prezenți, am râs, am glumit, am răscolit în tolba cu amintiri, unele dintre ele uitate cu desăvârșire. Am comentat iubiri cu năbădăi, simpatii sau antipatii, am văzut priviri galeșe dar și ucigătoare. :))) Exact ca în liceu! De ce oare unele lucruri nu se schimbă niciodată?

Am avut mai multe cireșe de pe tort, ca să le spun așa, dar una a fost aprobată cam de toți. O stimabilă doamnă profesoară, de vreo 80 ani, cu cont de facebook, foarte activă, foarte prezentă, foarte actuală, a stat cu noi până la final, când am rămas o mână de oameni. Mai rar oameni așa frumoși, dornici să retrăiască clipe de acum 20 ani.

Banchetul de sfârșit de liceu l-am făcut în binecunoscutul Casino din Constanța, am fost ultima generație care a mai avut acces în el, din următorul an a fost închis definitiv. Timp de 20 ani a rămas închis publicului larg, cu mici excepții. Acum este o ruină. În seara aceasta m-am plimbat pe promenadă și am privit cu nostalgie la frumusețea arhitecturală lăsată în paragină unde am trăit clipe de neuitat, în acea noapte magică de vară, iar spre dimineață cu mic cu mare am fost pe plajă, să vedem răsăritul.image

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

12 thoughts on “După… 20 ani

  1. Nu trebuie sa te miri ca cineva de 80 de ani ramane tanar…sau „intinereste”. Tineretea este o stare psihologica, spirituala, nu are nimic in comun cu varsta.Dimpotriva, cei care sunt tineri in interior, pe masura ce trec anii…ei intineresc. Asta nu iseamna ca devin senili, ca dau in mintea copiiilor. NU ! Cand „nabadaile”, tineretii se linistesc, cand hormonii nu mai alerga de nebuni, omul se „aduna”, se linisteste, cunoaste serenitatea senectutii. Este o „calitate” speciala pe care spiritele libere o aprofundeaza la varste inaintate. Acestia sunt adevaratii intelepti pe care varsta ii certifica…In rest, am vazut o multime de batrani, mai nebuni ca tinerii.

  2. Sunt frumoase aceste revederi. Şi tare emoţionante. La 10 ani nu am reuşit să facem nimic, dar la 20 a fost tare frumos. Aşa că, ne-am văzut şi la 25, la un coleg acasă! Şi a fost şi mai fain! Şi sperăm să mai reuşim şi alte întâlniri. A trecut timpul aşa de repede, că nu-mi vine să cred cu ce cifre ne „mândrim”…
    Îmi place tare mult simţul umorului cu care ai descris micile incidente de care te-ai lovit. Sunt sigur că mai ai de povestit şi altele.
    Numai bine! 🙂

Lasă un răspuns