Îmi plac caii

image

Caii, aceste animale nobile, mă fascinează. De mic copil mi-au plăcut, deși am crescut cu o frică înrădăcinată de niște „binevoitori”, cum că toate cabalinele sunt nărăvașe, mușcă copii, sau mai rău dau cu picioarele.

Eu am visat în continuare la ei. Instinctiv, când văd un cal, vreau să pun mâna pe el, să-l simt. De multe ori nu o fac. Mama mea avea un bibelou cu un cal alb, săltat în două picioare. Nu eram mare iubitoare de bibelouri mai ales că trebuia să le șterg de praf, dar calul acela alb, era ultimul șters, cu cel mai mare drag și spor. Efectiv sclipea. Când i s-a rupt un picior am fost foarte tristă fiindcă știam că orice lipici aş fi folosit n-ar mai fi fost la fel. Întreg și frumos. Lucios.

  Apoi am citit cartea NEGRUȚ de ANNA SEWELL. Nu o dată, ci de mai multe ori. Minunată poveste, pentru orice copil. Coperta cărții, cu acel cal mare, negru, cu stea în frunte, încă o mai am în minte.

Am crescut, dar dragostea pentru ei a rămas. Mi-am dorit să învăț să călăresc, nu am făcut-o, dar ceva experiențe cu ei am avut. Cea mai hazlie și pe care cu siguranță n-o voi uita, a fost în liceu. Aflată în vizită la o colegă de clasă, la ea la țară și având cal, n-am ratat ocazia de a mai exersa mersul pe el. Prima încălecare a fost în țarc, așa, ca pentru obișnuință. Doar a mea, fiindcă minunatului animal nu i-a plăcut călărețul, drept pentru care s-a gândit că cel mai bine ar fi să se retragă în grajd, tacticos, fără nici o grabă, nepăsându-i că are pe cineva în spate. Iar eu concentrată să-mi mențin echilibrul, n-am băgat de seamă unde vrea el să intre. N-ar fi fost nimic deosebit să intrăm împreună, numai că înălțimea grajdului era numai pentru el, nu și pentru mine, oricât de amazoană mă dădeam eu sau mă mulam perfect pe spatele lui.

Și în hohotele de râs ale colegei mele, eu mă prelingeam ușurel către coada calului, în timp ce el intra în pas lejer la adăpost, îngrozită cum naiba scap din situația asta. Simplu! Mi-am proptit mâinile pe zidul grajdului, el s-a scurs de sub picioarele mele, iar eu am aterizat într-o zonă foarte „confortabilă”, cam umedă și moale, cu un miros dumnezeiesc, impregnat vreo două zile în nările mele.

Au trecut ceva ani până la o experiență cu adevărat plăcută, dar nu așa cum am visat de mică, sau cum mi-aș fi dorit. Poate că nu am insistat în visul meu, m-am complăcut în situație sau n-am avut voință de fier. Cert este că îmi plac în continuare, mă fascinează, și de câte ori am ocazia încerc să pun mâna pe ei, învingându-mi frica.

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

15 thoughts on “Îmi plac caii

  1. Eu m-am urcat doar o dată pe un cal și am făcut o mică plimbare la pas, în timp ce un băiat experimentat îl conducea. MI-ar plăcea să învăț să călăresc. 🙂

  2. Cui nu-i plac caii?! Din pacate…multi posesori de asemenea animale nobile, sunt niste stapani grobieni, cruzi, salbatici. Am asistat si am intervenit, cand am putut, la situatii in care caii erau batuti cu bestialitate. Circula povesti adevarate despre cum s-au razbunat caii pe unii stapani cruzi…
    Am avut ocazia sa vorbesc cu un crescator/iubitor de cai. Acesta mi-a spus ca niciodata calul nu este rau…Devine astfel in urma tratamentelor bestiale la care este supus. La tara foarte putini stapani de cai se poarta „normal” cu caii lor.

    • Bineînțeles că am fost acolo, cum să ratez așa ceva? Cele mai încântate au fost buburuzele, care i-au și hrănit cu morcov. Știu că de la fata patroanei a început totul! Mulțumesc mult, oricum!

Lasă un răspuns