Școala, paradoxul meu

image                                   foto: adevărul.ro

Discut cu buburuza mare. Despre școală. Despre finalul anului școlar. O să fie premiantă, și-mi explică de zor că trebuie să-i fac coroniță. Pe bune? Credeam că am scăpat de comunismele astea, care au lăsat sechele prin mințile mamelor de atunci. Și a copiilor.

Mă voi conforma, n-am cum să îi refuz așa ceva, având în vedere că n-am pus absolut nici o presiune pe ea în ceea ce privește notele, e numai munca ei, necosmetizată de vreun cadou pentru modificarea vreunei note.

Ea știe foarte bine că nu mă voi număra niciodată printre părinții care fac cărare la școală, pentru a-și ajuta odrasla. Să treacă clasa sau să aibă media 10 pe linie, fiindcă sistemul de învățământ e tâmpit și încă contează media de absolvire a ciclului gimnazial în admiterea celui liceal.

Și tot vorbind noi frumos de note și colegi, aflu despre un coleg de-al ei, odrasla unui eminent doctor ginecolog din Constanța, că se meditează în paralel la doi profesori de matematică, unul fiind cel care predă la clasă, și are doi de 4 pe semestrul ăsta. Am pus-o să repete. Că mi s-a părut că nu am auzit eu bine. Cum flori de tei să te meditezi la 2 profesori, și tu să fii destul de cizmă încât să nu ai note mai bune? Mai ales la materia la care te pregătești în particular. Am aflat că ar mai avea nota rușinoasă și la alte materii.

Dar nu asta m-a plesnit pe mine. Ce naiba fac părinții ăia? Undeva e o greșeală. Din start e o greșeală. Învață la un colegiu de top, habar n-am cum o fi intrat, nivel de pregătire ridicat în clasă, se meditează la doi (!!!!) profesori foarte bine văzuți, și el nu reușește să aibă note mai bune?

Când faci lucrul ăsta cu doi profesori, se cheamă că ești la nivel de performanță. Știu cazuri. Copii olimpici. Că doar olimpicii ăștia, nu cresc așa, din asfalt. Ci cu foarte mult efort, deopotrivă al copiilor dar și al părinților. Nu vreți să știți ce eforturi financiare au făcut părinții Simonei Halep. Constănțeanca noastră, olimpică la tenis.

Cum la fel mi-a fost dificil să-i explic, mai pe la începutul anului școlar, că acei copii care au părinți profesori în colegiu, au regim preferențial. Alt comunism. Norocul meu că a înțeles și nu se mai consumă. A înțeles că oricât ar trage ea pentru un 10, acei copii vor fii tot timpul de media 10, chiar dacă sunt mai slabi pregătiți decât ea. Așa e și în viață. Nu e dreaptă cu nimeni. Sau corectă cum spune ea. Niciodată nu va fi. Dar pentru mine e foarte important ca ea să înțeleagă lucrul acesta. Altfel, va avea de suferit.

Așa că eu îi voi face exact coronița care și-o dorește, pentru că, pentru mine, va fi întotdeauna cea mai bună. Pentru că este. Pentru că tot anul școlar nu i-am verificat nici o temă și nu am ajutat-o să și le facă. 

A fost doar meritul ei!

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

36 thoughts on “Școala, paradoxul meu

  1. Felicitari buburuzei mari ! Cat despre invatamant in general si invatamantul din Constanta in particular nu pot spune decat „Yupiiii… Am scaapat !!! Al meu a terminat anul asta a XII-a !!!”

      • Ufff… Parca nici nu vreau sa imi mai amintesc… Modul preferential de notare din 5-8, sistemul imbecil de admitere la liceu in care nu doar faptul ca media pe 5-8 conta intr-o masura mult prea mare dar si subiectele la evaluare au fost concepute de asa maniera incat orice elev de nota 6 sau 7 putea face de 10 (ideea e ca nu era nici macar un amarat de subiect un pic mai greut care sa faca diferenta intre un copil care a muncit si unul mediocru) si multe, multe altele, m-au adus de multe ori in pragul unor crize de nervi. A avut medie de Mircea dar norocul meu a fost ca a optat pentru Ovidius. Perioadei liceului chiar nu am ce sa-i reprosez. Slava Domnului, la Ovidius inca se pastreaza o doza de normalitate si munca acelor copii este apreciata.

    • Si noi părinții greșim foarte mult! Si eu gresesc! Dar din greselile astea încerc sa trag învățăminte! Îmi doresc un copil echilibrat in primul rând, deasupra tututor presiunilor!

  2. Mi-am amintit de vremea în care luam și eu premiu cu coroniță. 🙂
    Mie mi-a plăcut întotdeauna ideea asta și îmi place să împletesc coronițe, deci sper să am copii premianți. :))

  3. Educatia, sistemul scolar social economic politic si religios…a FALIMENTAT. este si motivul pentru care lumea noastra arata atat de mizerabil. Insa nu viata este nedreapta…Existenta este PERFECTAS, iar daca ne confruntam cu nedreptati este din cauza faptului ca suntem INCONSTIENTI si traim astfel. Suntem egotici, adica individualisti, lacomi, corupti, concurentiali, violenti ipocriti, gelosi, invidiosi…Adica INCONSTIENTI. Nu cred insa ca INTOTDEAUNA va fi asa, ca exista un „blestem” sa fim astfel…

  4. Si pe mine ma doare ca se fac diferente intre copii, in functie de job-ul parintelui. In generala am fost in clasa cu fiul primarului (ce ghinion pe mine) invatatoarea in 4 ani l-a infundat de 10, ca ii ajunge pana la facultate, spre norocul nostru din clasa a 5 nu a mai fost primar si odrasla numai avea 10 pe linie (la mate aproape era corigent). Chestia este ca am suferit foarte mult in primii 4 ani, pe mine ma asculta jumate de ora, imi punea intrebari din prima lectie, doar sa nu imi deie 10 (sa nu eclipsez odrasla primarului). iar pe el intreba nu-i asa ca ?

  5. Bravo buburuzei mari in primul rand! Bravo si tie pentru libertatea cu care „tratezi” aspectul – pentru ca o lasi sa se formeze liber si sa-si asume si sa ia decizii pe cont propriu. Si fa-i fetei coronita, neaparat – si rochita frumoasa cu floricele 🙂

  6. Felicitari! Mie imi placeau coronitele, erau importante pentru noi, un fel de confirmare in plus 🙂 de fapt, parca insasi coronita era premiul, si nu doar simbolul lui. Am pastrat cu drag acele amintiri.

  7. Este superbă buburuza ta! Foarte frumoasă poză. Felicitări pentru rezultatele şcolare şi pentru determinarea ei, care a făcut-o să obţină singură aceste performanţe. Sunt convins că, în felul acesta, va şti singură ce alegeri bune să facă pentru viitor. Mult succes, căci „lupta” e grea, cu acest sistem atât de imperfect…

Lasă un răspuns