Hai să-mi trăiești, mamă soacră!

Azi este ziua de naștere a soacrei mele. Și am zis că merită să-i scriu un post, având în vedere că e o soacră model. O ador. Chit că-i soacră-mea.  image                                    foto: unica.md.

ador, pentru că atunci când am născut buburuza mare, în prima noapte la spital, a stat sforăit lângă mine, pe toate tonalitățile posibile și imposibile, nu credeam că un om poate să țină un astfel de concert. Ea mi-a dovedit că se poate. Iar eu aruncam cu reviste în ea din patul alăturat, poate, poate, reușeam și eu să dorm puțin. Am epuizat rapid revistele, ea a sforăit liniștită în continuare, iar eu n-am închis un ochi. La buburuza mică, i-am zis din timp, că eu nu am voie în spital cu ultimul tiraj de reviste glossy.

O ador, căci atunci când am împlinit 25 ani (vaiii, am avut și eu odată o vârstă așa frumoasă!) mi-a adus un coș cu 25 trandafiri superbi, de parcă ziceai că tocmai mă mituia să-i iau băiatul de soţ. Nu că n-am făcut-o.

O ador, că în miez de noapte a venit cu mine la urgență, buburuza mare avea o problemă de sănătate. Când am ajuns acolo, a fost foarte cuminte, n-a scos nici un cuvințel, când eu mai aveam puțin și săream la gâtul doctorului de gardă. Că cică îl cam deranjasem doar pentru atât.

O ador, când geamurile mele proaspăt spălate de văd fețele oamenilor din avion, devin instantaneu o reclamă la cum se poate prelinge apa în susur ușor șerpuit, atunci când își udă ea mușcatele. Că stă deasupra mea.

O ador că își adoră nepoatele, le îndeplinește toate mofturile, ele știind că atunci când eu zic NU, apare imediat DA-ul după colț. Și mă scutește pe mine de achiziționarea tuturor „prostioarelor”, care îmi fac părul măciucă în cap, dar aduc fericirea pe chipul lor.

O ador pentru că am învățat multe de la ea, a fost lângă mine când am avut nevoie, pentru faptul că nu mi-a zis niciodată „noră”, ci numai „fata mea”. Iar eu mă laud cu ea pe unde mă duc, și invariabil se critică soacrele, de se cam crucește lumea că o ridic în slăvi. Zice că am eu o problemă, nu există soacră perfectă. A mea, e!

Așa că, să-mi trăiești mamă soacră!

LA MULȚI ANI !!!

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

25 thoughts on “Hai să-mi trăiești, mamă soacră!

  1. Să-ți trăiască și să fie sănătoasă până la capăt. Eu zic, că toate soacrele merită iubite. Dar mai știu că iubirea pentru ele crește odată cu numărul de kilometri care ne despart.

  2. Sa-ți trăiască soacra! Frumos spus, acest amestec ce duce la adorație. Si eu imi iubesc soacra, pt ca ma iubeste ca pe copilul ei si ma protejează ca atare. Si pt multe altele…

  3. Sunt încă prea tânără ca să știu ce înseamnă mamă soacră, dar după ce am citit acest articol, abia aștept să o cunosc pe cea de-a doua mamă a mea. Vă apreciez că ați văzut doar lucrurile bune la ea și că o respectați și o iubiți! pupici la buburuze 💟💟💟

  4. la multi ani la soacra!

    (cu o singura mentiune, toate prostioarele alea care le cumpara la nepoti si nu le vrem noi parintii,apai sa ramana la ea acasa 😀 si sa le stranga ea de 5 ori pe zi de pe covor 😀 )

Lasă un răspuns