Mișcarea este pentru oricine?

Azi am biciclit. Cu toată familia, prin Mamaia, de la un capăt la altul, dus-întors. Noi și jumătate din Constanța. Căci acum e momentul nostru, al localnicilor. Lunile aprilie, mai și puțin din iunie. Hai și în septembrie. Restul de vară suntem „cotropiți” de hoardele de bucureșteni turiști, mai mult sau mai puțin civilizați. Nu dezvolt subiectul, căci nu vreau să intru în polemică cu niciun bucureștean turist.image

Mișcarea ne-a prins bine tuturor, chiar dacă la final, când am ajuns acasă, am constatat că am făcut febră musculară, mă dureau niște mușchi care habar n-aveam că îi am. Dar a făcut bine la trup și minte. Mă rog, la a mea mă mai gândesc.

Ne-am propus să facem asta în fiecare weekend, dimineața neapărat, până nu se trezește toată suflarea, să ne bucurăm așa cum ne place de mare, soare, liniște și ne-aglomerație. Teoretic. Practic, mai vedem.

În plimbarea noastră, am remarcat un lucru. Mai multe de fapt, dar despre unul singur vreau să vă spun. Pe lângă biciclete, am mai văzut persoane care alergau (clar, mă apuc și eu), pe role, și două doamne pe trotinetă. Mă refer aici numai la adulți.

Din totalul persoanelor aflate în mișcare n-am văzut MĂCAR o persoană durdulie, dolofană, grăsuță sau obeză. Nici una. Sau poate nu mă uitam eu unde trebuie. Persoane mai tinere sau mai bătrâne, dar nici una descrisă mai sus. Aaaa, ba da, am văzut. Pe bănci, la soare, pe nisip, în apă (cu colacul de salvare din dotare frumos mângâiat), la plimbare, în pas de melc. Cu ceva de mâncare în mână eventual.

Acum, nu mă înțelegeți greșit. N-am nimic cu nimeni. Da’ de ce taman lumea asta se uită la restul, cei mișcători, ca la extratereștrii? Au echipament frumos sau le stă artistic de bine cu fundu’ pe șa? Că numai eu știu câte forme am admirat. Și soțu’, bineînțeles.

Mișcarea nu e pentru toată lumea? Eu așa credeam. Fiecare în ritmul lui. Dar să fie. Eu nu sunt o sportivă, recunosc. Da’-mi place să mă mișc. Că și-așa toată săptămâna stau pe scaun, la birou. Ce exemplu le dau eu fetelor? Mă cert toată ziua cu ele pe tema asta. Că nu fac suficientă mișcare. Și că nu mănâncă suficiente fructe.

Și-apoi ne mai minunăm, ca dăștepții, cum de la noi în oraș sunt zone unde sunt patru farmacii una lângă alta, pe aceeași parte de stradă. Patru. De sănătoși ce suntem. De mișcare ce facem. 

Sau altfel spus, ne-o cam merităm! Noi, ca nație.

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

21 thoughts on “Mișcarea este pentru oricine?

  1. Ce dor imi e de MARE, acum ca am vazut poza ta, noi suntem din nord-vest si foarte rar reusim sa va „deranjam” cateva zile, 800 de km pe drumurile din Romania , foarte greu ii facem (cu 2 copii in dotare). Si noi suntem fanii bicicletelor , cea mare s-a invatat acum si cu rolele si sunt tare mandra de ea cand nu se poate decide cu ce sa mearga trotineta, bicicleta sau role?

  2. Acum sa spunem adevarul pana la capat…Fara „hoardele” din Bucuresti, sau din alte locuri…nivelul general al Constantei si al localitatilor riverane…ar fi fost altul…
    MISCAREA este OBLIGATORIE pentru oricine este VIU. Din pacate noi nu avem acest „cult” al miscarii. Acum cel mai bine la noi functioneaza miscarea din „urechi”, sau alte organe… cu profit.

  3. Hai mai, cum naiba nu se misca ele ???? Pai drumul pana la prima shaormerie nu este miscare? Chiar daca este facut cu masina, nu este miscare? Si mestecatul nu este tot antrenament… al muschilor faciali :)))). Asa ca revizuieste-ti atitudinea :))))).

Lasă un răspuns