Anularea femeii

Am vrut să scriu despre altceva. Dar mă râcâie cam de mult o idee iar acum am simțit nevoia s-o dezvolt. Despre faptul de a fi femeie. Până nu demult, conceptul de a fi femeie mi se părea uimitor. Pentru ea s-au pierdut și câștigat războaie, pentru ea s-au iscat cele mai înălțătoare trăiri dar și cele mai negre coșmaruri, ea a fost și rămâne muza tuturor, este liantul…

Fac parte din această categorie și nu m-am plâns niciodată că ar fi greu să fii femeie. Până am devenit mamă. De atunci a început marea provocare. Și cine este mamă, știe despre ce vorbesc. Iar eu cred că mă descurc destul de bine.

Dar aici intervine dilema mea. Am văzut și încă mai văd femei care s-au anulat, în favoarea calității de mamă. Până aici toate bune, dar înainte de a fi mame, au fost femei. Și încă sunt. Unele nu realizează asta. E tragic. Mai ales pentru ele. Dar nu au de ales. Orice mamă în adevăratul sens al cuvântului va face orice pentru ca pruncul ei să crească un adult împlinit. Eu așa fac.

Însă nici un copil nu va fi fericit la maturitate cu adevărat, știind că mama lui a sacrificat totul pentru el. S-ar culpabiliza mai mult sau mai puțin, în funcție de educația primită sau inteligența lui emoțională.

Eu știu sigur că nu m-aș fi simțit bine dacă mama mea s-ar fi anulat ca femeie, doar să-mi fie mie mamă. Da, i-aș fi recunoscătoare toată viața pentru sacrificiul făcut, dar fericirea mea ca adult ar fi fost ca ea să fie fericită pe când eu eram doar o copilă, să-și trăiască viața așa cum își dorește dar să fie împlinită si ca femeie.

Văd cupluri în jurul meu care stau împreună de dragul copiilor. Pentru amândoi părinții e un sacrificiu enorm. Pentru că au doar o viață. Avem doar o viață. Iar femeile din cuplu se anulează și trăiesc doar prin prisma mamei. Își suprimă orice formă de trăire, a ei, proprie și personală. Nu condamn deciziile lor. Dar pentru mine e foarte trist să trăiești doar prin copil. Când mama e fericită și copilul e fericit, empatizează inconștient când e mai mic, apoi deliberat mai târziu.

În general tații nu se anulează ca bărbați, nu trăiesc prin copiii lor. Extrem de puțini o fac. Ei aleg mai ușor să părăsescă cuibul decât femeile. La fel, nu îi condamn.

Dar cum eu sunt femeie, îmi susțin cauza, și încep să mă gândesc că nu mai e chiar o feerie să fii femeie. Sunt puțin egoistă. Vreau și pentru mine fericire. Este al dracului de greu. Mai ales în situația de mai sus. Și-atunci stai să cântărești orice. Absolut orice, ca să fii convinsă că ai făcut bine. Pentru copii, în primul rând, apoi pentru tine.

Și este extrem de frustrant. De-aia întreb:

DE CE O FEMEIE TREBUIE SĂ SE ANULEZE PENTRU A FI MAMĂ?

Articolul nu e scris la nervi, e doar puțină filozofeală de-a mea. Așa, ca de vineri seara. 🙂

foto: îngrijireacopilului.ro

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

7 thoughts on “Anularea femeii

  1. Nu trebuie, dar multe o fac mai întâi din inerție, în capul lor, pentru că așa au auzit ele la alte femei, că ți se termină viața socială când ești mamă. Atât de mult gândesc asta, încât inevitabil o vor crede și vor deveni așa de-adevăratelea. Efectul de turmă…

  2. Traim intr-o lume dupa chipul si asemanarea NOASTRA, adica NEBUNA, adica INCONSTIENTA. De aici pleaca totul…
    Oamenii NU relationeaza intre ei, stabilesc doar contacte in interes propriu, nu colaboreaza intre ei, se exploateaya, lupta pentru puterea de a se domina. Asta se petrece si in cupluri. De ce ?! Simplu . Oamenii NU SE IUBESC !!! Sunt egotici. Cum sa relationeze? Cum femeia care a fost si inca mai este discriminata de FORTA barbatului sa se impace cu ideea de sclava, de mama care este si gospodina si sotie, si amanta, si tot timpul aranjata…ca de… daca o lasa barbatul?! Si o lasa si cu 2-3 copii. Ii da o pensie, daca(?!) si pe aia si GATA.
    Multe femei s-au refugiat in cresterea copiiilor, s-au axat pe aceasta activitate devotionala si au „uitat” de restul. S-au impacat cu soarta. Bineanteles ca de aici apare si ideea sacrificiului care NICIODATA nu poate fi recompensat cu adevarat, Identificarea, in general cu orice, este paguboasa. Nu poti sa limitezi infinitul si noi, fie ca suntem barbati sau femei…SUNTEM INFINITI !
    P.S. Invidiez femeile pentru sentimentul matern de care sunt capabile…Nu este sacrificiu, este mai mult. Sacrificiu presupune o suferinta asumata cu regret. O mama nu poate regreta ce-i este in fire, ce o implineste si o defineste. Faptul ca nu este „recunoscuta” ca atare. este NORMA, doar suntem INCONSTIENTI.

  3. Eu cred ca in primele luni a bebelusului esti doar mama, atunci are cea mai mare nevoie copilul de tine, iar in acest timp „te obisnuesti” sa fii doar mama, iar dupa perioada de lauzie, uiti sa te intorci la statutul de femeie. Mie dupa prima nastere mi-a trebuit cam 3 ani sa ma pot „rupe de lauzie” si sa gasesc timp si pentru mine.

  4. Pai nu trebuie ;). Adeseori insa sunt luate prin surprindere de greaua incercare la care sunt expuse cand devin mame. Pentru ca orice ai spune, nimeni nu ne pregateste cum sa fim mame.. De aici uneori uitarea de sine. Din lupta asidua de a invata… Am uitat si eu o vreme, cand era mic primul nascut. Dar cineva, ceva, m-a scuturat si m-a trezit iar la viata. Si sunt eu acum in intregime :).

  5. sunt deacord cu tine! chiar postasem si eu ceva asemenator, un ”mommy rant” . Copiii se educa dupa exemplu de multe ori, si ce exemplu le dam lor daca noi nu facem altceva in viata de cit sacrificiu pt ei? Adica da, trebuie facut si ala, fara doar si poate, dar trebuie facute si altele…

Lasă un răspuns