Cum m-am dat în bărci…(2)

Aventura continuă!prin Efteling, desigur.

După ce ne-am revenit, am pornit voinicește spre noi distracții și provocări. „Distracția” anterioară o găsiți aici. Am hotărât să nu ne mai dăm în nimic care să ne rotească/învârtă/răsucească/ suie/coboare/amețească/amestece gândurile în limite insuportabile. Și dăm de următoarea atracție:image

Curioși, intrăm să vedem despre ce e vorba. Simplu. Un trenuleț pe șine, care ne plimbă printr-un labirint, plin de imagini și marionete în mișcare. Ceva liniștit, relaxant, fără țipete și senzații tari. Exact ce ne trebuia, după „trauma” de mai-nainte. Cel puțin așa credeam. Îi explic buburuzei mici că n-are de ce să îi fie frică, e încet, fără mișcări bruște, care să ne aducă inima în gât.

Ne urcăm, ne relaxăm, și pornim în călătoria vulturului pleșuv, sau ce lighioaie o fi fost. Totul se întâmpla în interior. Pornește trenulețul încet, începe să urce pe o pantă, tot încet, și apoi….începe urgia!!!

Cădem în gol, beznă totală, apoi începe o mișcare de răsucire de am zis că zbor din tren, și mațele din mine, din când în când fascicule de lumină, mai ceva ca-n cel mai de fițe club, iar spre final – flash!!!, un blitz orbitor, de n-am mai avut nevoie de ochelarii de soare toată ziua. S-a dovedit a fi un rollercoster indoor iar cireașa de pe tort – Zâmbiți la tata/ Colorata astăzi e gata! – poza de final. Pe bune că era gata, când, mergând pe trei cărări spre ieșire, o vedem pusă la loc de cinste, lângă alte fețe șocate sau schimonosite de groază. 

19,99 euro bucata, că la așa capodoperă de artă fotografică, nici nu avea cum să fie mai ieftină! 

Acum, nu știam de ce să fiu mai ofuscată. De mine, că am luat iar plasă, sau de prețul piperat al unei oribilități de poză!

Partea bună, că trebuie să fie și așa ceva, a fost că, de data asta, buburuzele au suportat mult mai bine, decât noi, adulții.

VĂ JUR, ÎN NICI UN ALT PARC, N-AM AVUT PARTE DE ATÂTA ” DISTRACȚIE”!

va continua…

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

5 thoughts on “Cum m-am dat în bărci…(2)

  1. iantamplri adevarate pe bani multi….ramanem cu senzatiile tari si cu invatarea de minte….spor in toate….sa stii ca sunt si multe distractii in aer liber pe gratis si care fac bine sanatatii….w/e placut

Lasă un răspuns