Eu… încotro?

Sad-Woman-520x346

Am obosit să fac față provocărilor cotidiene deși mie îmi plac, mă fac să-mi țină mintea în alertă, mă fac să mă simt vie, importantă, decisă. Și cum în viața mea am mereu câte ceva de făcut, stau și mă gândesc cum să-mi eficientizez timpul. Căci timp eu nu mai am. Sunt o mamă de doi copii, care-și doresc mereu timp de calitate petrecut cu mine, am serviciu, casă, treburi casnice și mai nou acest blog. A, și să nu uităm soțul care nu e cantitate neglijabilă. Îmi vreau timpul înapoi!

Între toate astea eu trebuie să jonglez perfect. De multe ori mă gândesc că mi-am dorit prea multe de la viață, de la mine. Am realizat tot ce mi-am propus, acum ar trebui să savurez roadele muncii mele de până acum, împlinirile mele. Dar nu mai pot, nu mai am timp și nici energie. Cred că asta e cea mai mare provocare dintre toate. Să știu să mă strecor fără să lovesc, să zgârii  sau să bușesc nervii mei. Exact ca-n trafic. Doar că e vorba de-o mașină.

Și iată-mă la sfârșit de săptămână, cu răbdarea mea sub zero, cu cheful meu făcut praf și cu dorința fierbinte de a-mi lua liber de la tot. De la mine.

foto: .www.invisiblegoddess.com

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Eu… încotro?

  1. ovi

    niciodata nu ne dorim prea mult de la viata… asa cred…
    si mai cred ca… o data cu trecerea anilor, consideram ca ar fi fost bine sa ne fi dorit si mai mult de la viata…
    este la limita imposibilului sa avem ceva de valoare, fara sa ni-l fi dorit cu ardoare mai inainte…
    succes la strecurat… cum zici tu…

Lasă un răspuns