Fiindcă am reușit să obțin invitații la un eveniment cu mult ștaif „Gala 10 Oameni de Valoare” ai Constanței și pupăza unu (adică eu) și-a adunat vreo trei surate îmbrăcate cu pene de sărbătoare, că de’, trebuia ținută de gală, am fost să văd ce nu văzusem până atunci.
Și ne-am prezentat noi frumușel la eveniment, pe ușa din dos, că pe cea din față am ratat-o din neatenție. Am intrat, m-am împiedicat cu stângu’ și ne-am instalat frumușel cât mai în față, mai exact în spatele personalităților ce urmau a fi premiate.
Gala în sine a fost de admirat, chiar promovează și premiază adevăratele valori ale Constanței, în 10 domenii de activitate, câștigătorul fiind desemnat prin votarea electronică de către constănțeni pe site-ul lor.
Bineînțeles că noi am speculat greșelile gramaticale din speech-urile lor sau am ironizat importanța care și-o dădeau anumite „personalități” politice, ne-am hlizit, am aplaudat și am comentat.
Vecinii noștrii de scaune n-au văzut cu ochi prea buni manifestarea noastră, nu că am fi fost zgomotoase, dar glumele noastre probabil le răneau orgoliile prea mari astfel încât am fost țintuite de niște perechi de ochi de vulturi, doar-doar ne-om potoli și vom sta ca niște miresici la poză, de frică să nu se strice sărmăluțele din cap!
Ba eu chiar am dat și din aripi, pardon mâini, că doar așa îmi exprimam eu liber admirația pentru vreun premiat.
Mă credeți sau nu, mânuța din colțul din stânga al pozei e a mea, ca și părul roşcat despletit!
În altă ordine de idei, aș menționa niște nume sonore și demne de laudă care au fost la această gală, unele premiate acum, altele în alte ediții ale evenimentului: dr. prof. Vasile Sârbu, dr. Pețeanu Valentin, dr. Mrini Hachim, prof. univ. dr. Rugină Sorin, rectorul Univ. Ovidius din Constanța, Elena Frîncu, fostă campioană mondială la naționala de handbal. Desigur că mai sunt mulți alții care au adus un aport imens dezvoltării societății constănțene dar eu m-am limitat la câțiva.
- Mărțișor (ne)tradițional - 25 februarie 2021
- De ce ai cumpăra o locuință în Constanța? - 8 februarie 2021
- Povestea unei fetițe oarecare - 26 ianuarie 2021
4 thoughts on “Pupezele și crema Constanței”