Cea mai tare declarație de dragoste… și nu de Dragobete!

p_17340_766x350-10-85Sunt zile care se scurg lin, simplu, fără emoții ca o melodie pe „repeat”. Și sunt zile care te înnebunesc, îți vine să dai de azvârlita cu ele, îți dorești să nu fi început sau să se termine mai repede. Dar mai sunt acele zile „wow”, de vis, de beatitudine, de capul în nori, de fluturi în stomac și stare zen. Ei da, aceste zile sunt fffoarte rare, dar le țin minte așa de clar și de precis că mă minunez și eu cum de mai știu anumite detalii sau cu ce eram îmbrăcată.

Deci, scurt sumar al zilei.

Am reușit să obțin invitații la un eveniment fiindcă am avut curaj să-mi spun public punctul de vedere. Tare mândră mai sunt de mine, pupa-m-aș zgomotos pe ambii obraji! Și tot azi am reușit să fac lucrurile ACUM, să nu mai amân, să le întorc pe toate fețele sau să despic firul în șaptâșpe că paișpe sau patru e prea puțin.
Iar seara în bucătărie eu cu soțul din dotare, el pregătind cina (ce, n-ați mai auzit și d-astea?)…

Eu: De ce nu aprinzi aragazul cu „scula” mea șmecheră (scula fiind un banal aprinzător cu gaz) și folosești chibritul?
Vrei să te arzi?
El: Draga mea, nu m-am „ars” și nici n-am de gând să mă „ard” (cu alta) de acum încolo când am lângă mine așa soție frumoasă! Cum aș putea să fac asta știind că te voi dezamăgi? Și mi-a zâmbit nonșalant.

Whattt???
Mi s-a prelins sufletul și inimioara exact ca macaroana no.5 din totalul gătit de soț pe marginea farfuriei!Nu sunt o siropoasă și nici vreo 90-60-90, dar nici nu mă așteptam la așa răspuns, așa de drăguț spus.Îmi venea să-l mozolesc nițeluș pe masa din bucătărie dar mai aveam un copil de recuperat de prin oraș, iar celuilalt îi era deja foame.

Doamne, și suntem de atâția ani împreună, după mine din era mezozoică, îmi vine câteodată să-i sparg în cap tot setul de farfurii și nu numai sau să-i smulg nițelul păr care i-a mai rămas pe minunatul lui căpșor!

În seara asta m-a dat pe spate. Dintr-o frază. Ieri seară ne-a gătit ceva nou.
Și nici măcar nu sunt Dragobetele… sau 1 Martie sau 8 Martie… sau triada asta, 3 în 1 ca șamponul!

Asta a fost una din zilele „wow”!

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

2 thoughts on “Cea mai tare declarație de dragoste… și nu de Dragobete!

  1. Da poti sa zici ce vrei ca doar suntem o „free country”,draga mea! Numai sa nu jignesti! Atat!… Sunt o novice, dar ma bucur ca-ti place! Wooow, place la cineva! super! :))

  2. Ioi! Am vrut sa zic ceva si mi-am dat seama ca nu te cunosc suficient de bine, ba chiar de loc, sa-mi permit sa glumesc, desi am impresia ca tu esti un fel de eu mai vesel de-al meu.
    Da, macar sa spun ca-mi place cum scrii. OK?!

Lasă un răspuns